Starea de neam prost

M-am născut pe 1 Decembrie și am observat că există o legătură, evident astrală, între viața mea și viața, mă scuzați dacă..., României. Pentru a păstra ceva din proporții, mă pot referi la... oarecare neșansă. Asemănarea asta se ivește în mintea mea când merg pe stradă către sau de la serviciu. Nu vă recomand, totuși, dacă vreți să vedeți ce minte încâlcită am, aruncați o privire la obsesia mea de Dimineață. Oricât mă grăbesc, mi se întâmplă – cam des – mi se întâmplă să mă împiedic, să mă muște câinii, să trec prin bălți, noroi, prin... la un centimetru de autovehicule în plin avânt pe roșu, sau pe sens interzis, să mă latre manelele, să fiu scuipat... din neglijență, să calc în... pardon! rahații de câini sau de oameni, întinși pe asfalt, să mi se scuture preșul în cap, să... să fiu asurzit de claxoane, sirene... Ce fac eu adică? Înalț odă bucuriei că trăiesc în... București.

Pretext

1. E murdar. Nu există un loc mai îmbâcsit, plin de pământ, de moloz, praf, mai afumat, mai prost curățat ca acesta. Și nu se întrevede speranță de mai bine.

2. Nu există control. Datorita Mitei, Spăgii, Atenției, controlul s-a volatilizat. Aceste trei amante ale românului de orice calibru au ros justiția, sau dreptatea, sau corectitudinea, sau… Ce? Au terfelit-o și au golit-o de sens. Ești prost? „Dacă ești corect, ești prost.” Altă vorbă a românului (e hâtru acest personaj!): „Și ce dacă ai dreptate? Mori cu dreptatea în mână!”

3. Serviciile sunt lamentabile, dar scumpe. Meseriașii sunt neserioși, nepricepuți, uneori bețivi, localurile murdare, servirea greoaie, calitatea mâncării nesigură, funcționarii adevărate fiare...

4. Străzi, bulevarde, aglomerație, ambuteiaje...

5. Birocrație...

6. Câinii vagabonzi...

7. Ce să vizitezi în orașul ăsta? Berea ieftină?

Dar nu Bucureștiul îmi seamănă ci mama lui, România. Un stat manipulat de o „Unitate Centrală” mediocră, ignorat de cei mari, disprețuit de cei pe care-i consideră egali, dar amăgit de toți. Ăsta sunt eu, mă foarte recunosc în aceste calități.

Preambul

Ați fost înșelați, mămăliga românească nu a explodat, capitalismul este re-construit de foștii privilegiați din perioada socialisto-comunistă sau de colaboratori, după mintea și în folosul lor, politica utilizată este populismul, iar modul de exprimare se cheamă demagogie; populația, numită „majoritatea tăcută”, este deja convinsă că nu poate schimba sistemul.

Articolul 1

·         Orice drept pe care-l garantează Constituția Statului Român poate fi încălcat – și trebuie să fie încălcat.

Articolul 2

·         Nicio persoană care este inclusă în Administrația de Stat nu poate fi trasă la răspundere, niciodată, pentru ceea ce face cât este în funcție.

·         Orice lege votată de parlament va fi dezbătută ad absurdum, până va reflecta toate părerile, prin urmare toate legile sunt în mod necesar interpretabile.

·         Cele mai importante legi vor fi modificate (întotdeauna) prin Ordonanțe de Urgență.

·         Prada Guvernului se numește Bugetul de Stat.

Articolul 3

Instituția Prezidențială

·         Președinte ales va fi cel mai incompetent, cel mai ticălos, și cel mai nerușinat dintre candidați. Foarte cosmetizată, imaginea sa vizibilă va fi: zâmbăreț, spiritual, mereu câștigător în orice turnir, ff informat;

·         Președintele Statului România nu este funcționar de stat. El este șeful tuturor românilor, chiar și al lui Dumnezeu, dacă acesta e român – adică, în cazul că numele său nu este God, Dieu, Boje, ... sau Iahve;

·         Președintele trebuie să știe, la o adică, ce spunem în somn, ce număr purtăm la pantof, dacă dormim bine sau avem insomnii, care este contul nostru, dacă ne mulțumim jumătatea, etc. pentru a ne sfătui cum ar trebui să fim pentru ca el să poată conduce eficient „țara”;

·         Nimeni altcineva nu poate conduce „țara” noastră România – trebuie să fim mulțumiți că l-am ales pe nec plus ultra dintre fiii patriei;

·         Treaba unui președinte este să vadă lumea, să tutuiască șefii altor state, să-și aranjeze neamurile și familia, să-și permită orice extravaganță, să fie în afara oricărei legi și să devină nemuritor.

 

Articolul 4

Parlamentul

·         Parlamentul este locul unde se adună pentru o șuetă, pentru a se certa, pentru spectacole de circ sau pentru că, superiorii noștri care trăiesc printre noi dar nu sunt dintre noi;

·         Parlamentarii sunt necunoscuți despre care populația, care-i alege, crede că o reprezintă. Eroare, cel puțin de trei ori Eroare! Parlamentarii sunt acele persoane cărora trebuie să le mulțumim că ne disprețuiesc;

·         Parlamentarii prezintă, întotdeauna, numai grupuri de interese (în mod ciudat, particulare);

·         Parlamentarul trebuie să fie baron local; dacă nu este încă va fi înnobilat când depune jurământul;

·         Treaba unui parlamentar este să citească presa, să vorbească pe celularul de serviciu despre meniurile restaurantelor, despre vreme, educația copiilor, cum își poate crește continuu veniturile din bugetul statului, situația conturilor, etc., să discute în timpul ședinței cu vecinii săi, să voteze în locul unui coleg absent, dar, în primul rând, să se ocupe de afaceri personale, să facă trafic de influență, deci să nu participe la ședințele Parlamentului. Ce să caute acolo?

·         Parlamentarul trebuie reales. Dacă, din întâmplare nu a fost trecut pe listă, a fost uitat, ori s-a dezis de îndatoririle sale, expuse anterior, se îngăduie ca întreaga societate să organizeze o chetă consistentă pentru ca toată familia acestuia să se bucure câțiva ani de frumoase sejururi în țară și, mai ales, în străinătate;

·         Niciodată, nimeni nu poate rosti o diatribă la adresa unei atât de alese persoane, evident pentru că există o lege care-l aruncă la beci fără prea multa zarvă – exceptând președintele, șeful direct, toți ceilalți șefi, nevasta, eventual copiii.

Articolul 5

Guvernul

·         Orice ministru, chiar dacă a demisionat a doua zi după numire, va fi numit „domnul ministru” toată viața.

·         Ministrul este cea mai ascultată, respectată, demnă de încredere și doctă persoană care s-a născut de-a dreptul în domeniul pe care-l guvernează;

·         Ministrul este un superstar. Îl vedem zi de zi cum se îngrașă sub privirea noastră, îi urmărim evoluția cu simpatia spectatorului stupid și bonom care nu înțelege teatrul absurd;

·         Ordinul ministrului schimba legea în mod esențial, adică este mai presus decât legea, iar hotărârea sa este nestrămutată, chiar dacă pare, și trebuie să fie, echivocă;

·         Treaba ministrului este să creeze confuzie acolo unde se află, să bea cafea și whiskey, să-și înșele nevasta cu secretara, să știe să se răstească și să poruncească, să-și mărească sporurile și să viziteze țara și toată lumea, dacă se poate.

·         Niciodată un ministru nu trebuie să fie licențiat ori să aibă studii în spațiul strâmt al domeniului de care se ocupă – „se ocupă”, auzi! – ministerul său. Recomandabil ar fi să nu știe nimic despre acest domeniu, ori să se aleagă miniștri doar finanțiști, măcar ei au altă satisfacție când numără banii. O anumită sclipire în ochi...

·         Om mai potrivit ca primul ministru, mai inteligent și mai priceput în toate nu se putea alege, de însuși președintele statului. De aceea, el știe și spune ceea ce trebuie auzit, nimic mai mult. Orice insistență a jurnaliștilor este ofensatoare. Nu jigniți Icoana Guvernului, primul ministru! Există undeva o lege bine întocmită a calomniei! Și dacă nu este se va face.

·         Guvernul devorează Bugetul de Stat. Această pradă este împărțită membrilor Haitei care întotdeauna sunt nemulțumiți de partea lor și o sfâșie mereu prea repede. Nu întrebați cum s-a pierdut Bugetul. A murit, dar nimeni nu va spune cum, cine, de ce a folosit resursele, unde a dispărut, în ce stomacuri fără fund și pentru ce... pentru ce monștrii aceia, Economia, Cultura, Educația, Sănătatea,... par atât de hămesiți? Dar mai ales Administrația Locală!

Articolul 6

Administrația Locală

·         Administrația locală este independentă, adică nu depinde de locuitori;

·         Alegerile locale se fac întotdeauna după Pomeni populare;

·         Cei mai aleși edili – astfel au fost ei alintați, ca în Grecia Antică – sunt cei care dau masa cea mai îmbelșugată;

·         Primarul, adică edilul care iese în față, este persoana influentă care se plânge că nu este susținută de Consiliul orășenesc pentru a promova cele mai ambițioase, mai atractive, mai aducătoare de bunăstare pentru populația locală, frumoase, mari, miraculoase, excepționale, visate vreodată, proiecte;

·         Primarul Bucureștiului întotdeauna se ocupă de promovarea imaginii sale ca viitor Președinte al României;

·         Consilierul este edilul care nu iese în față, interesat de două lucruri, și numai de ele, indemnizația sa și stipendiile pe care le poate primi de la indivizii, oricare-ar fi, cărora le susține interesele. Nu interesele cetățeanului, să fim înțeleși, nu are treaba cu prostul ăsta, doar nu a ajuns pentru el, cu cheltuieli serioase, în postul pe care i l-a dat șeful de partid!

·         Toate lucrările care se pot executa într-un oraș, un sector al orașului, într-o localitate, oricare ar fi ea, se vor face de acoliții celor care guvernează localitatea. „Suntem aici datorita lor” și „Binele urbei înseamnă binele nostru” sunt devizele edililor.

Articolul 7

Magistratura

·         Arbitrii au fost inventați pentru că sunt implicate și persoanele din afara jocului. Astfel au apărut Înaltele sau mai prejoasele Curți de Justiție sau Nu, Procurorii și Judecătorii. Dar nu e tocmai corect ca aceștia să pretindă partea leului pentru a desemna un câștigător!

·         O practică foarte răspândită care garantează succesul unui proces este ca procurorul sau avocatul să fi făcut măcar o dată în viată sex cu judecătoarea (sau procuroarea, avocata cu judecătorul);

·         Toate persoanele care sunt incluse la articolele 3, 4, 5, 6, 7 nu pot fi învinuite de crimă, hoție măruntă sau delapidare, înșelătorie, vătămare corporală, bancrută frauduloasă și alte cincizeci de delicte. Orice încercare a altor persoane de a le înscena un proces, se va întoarce însutit sau înmiit împotriva lor.

Legile magistraturii:

·         Într-o dispută, întotdeauna cel mai tare are dreptate;

·         Justiție nu este sinonim cu Dreptate; în Romania se face Justiție, dar Dreptatea se împarte la Curtea Europeană de Justiție, sau invers, în Romania Dreptate...;

·         Marii maeștri avocați câștiga procesul prin simpla prezență;

·         Toți oamenii sunt corupți în mod natural;

·         Procesele de corupție se prelungesc sine die, deoarece se referă la un fenomen natural involuntar;

·         Magistratul este incoruptibil, este inamovibil adică iresponsabil, sentențios, aspru, nu este om.

·         Treaba magistratului este să gândească, legat la ochi și urechi, în ce parte se apleacă balanța. Dacă e bine aspectată se lasă cum trebuie, dacă nu, ce e viața? Un loc de detenție!

·         Treaba procurorului este să procure dovezi pentru a învinovăți un nevinovat. Vinovații n-au nevoie de procuror.

·         Treaba avocatului este să se îmbogățească prin orice mijloace. De aceea clienții cei mai buni sunt marii vinovați;

·         Vinovăția celor mai mari dintre vinovați nu va fi nicicând dovedită. Prin urmare vor fi cei mai cinstiți dintre noi;

·         Toți ceilalți sunt potențial vinovați, deoarece nu pot dovedi că sunt nevinovați.

Aceasta este Constituția Nescrisă a Statului! Sunt un stat național neguvernabil? A, mă scuzați, eu sunt un om, evident nu Stat, vedeți cum am extrapolat zăpăceala din capul meu? Cum pot să confund termenii! Acum douăzeci de ani, un adevărat prooroc evreu a profețit că peste douăzeci de ani, azi-mâine, în Romania va fi, adică este Bunăstarea societății americane de consum. Cât de bine o duc unii! E drept că se înfruptă din mămăliga românească, cea plină de cocoloașe. Măcar sunt siguri că aceasta nu explodează. Niciodată. Știți de ce? Pentru că au reușit să ne transforme într-o adunătură de complici. I-am votat, ori am trecut cu vederea ilegalitățile care i-au făcut stăpâni. Le-am dat puterea să ne desconsidere.

 

05 Feb, 2009