Straturile

Am momente când îmi pare că nu mă cunosc. Sau că alții mă cunosc mai bine decât mă cunosc eu însumi. Ciudat este că atunci îmi par mai lucid. Și mă surprind uneori observându-i pe alții. Sunt mai buni, sunt mai răi decât mine, îmi sunt inferiori/ superiori mental, fizic, etc., sunt mai adevărați, frumoși, merituoși, sfinți,...? Niște fixuri. Îmi pare că a trecut prea mult timp până să simt straturile. După ce a intrat în mintea mea, obsesia s-a dezvoltat ca o pată și stă astfel pe mine până ne vom șterge împreună.

Renumitul Paco Rabanne, un bărbos apreciat la succes maxim de viață, vorbea mândru despre modul în care a negociat înainte să se nască pe lume, ca maestru aflat pe o treaptă spirituală superioară, statutul său în existența umană. Ce bine i-a mai fost! Desigur, Paco Rabanne nu pare un individ credibil. Uneori zice prostii.

Oamenii sunt împărțiți în trei rase. Știm care sunt cele trei rase: rasa europeană (caucaziană), rasa asiatică (mongoloidă) și rasa africană (negroidă). Restul este amestec. Au fost oameni influenți numiți antropologi care l-au împărțit și pe acesta. Cine ar descoperi în următorul amestec de rase: 25-30% turanică și Alfold, 20% europeană-orientală, 20% dinarică, 15% alpină, 4-5% tauridă, 4-5% mongoloidă, 4% nordică și 1% mediteraneeană, fabuloasa rasă pură maghiară? Răspuns: un maghiar (nu contează cum îl chema).

Dacă pozez o mie de persoane descopăr neașteptate asemănări fizionomice. Tentația imediată este să le sortez. Astfel pot face eu, diletant în antropologie, observații. Dacă citesc studiile specialiștilor îmi pot revizui concluzia. Când măsori cranii, compari, hm! Iese altceva. Dar nu vreau să vorbesc aici despre antropologie. Cândva, pe când macedonenii vorbeau grecește și ajunseseră stăpâni în Asia, un tip de care se amintește mult și astăzi, Aristotel, accepta a priori ideea că există o legătură între înfățișare și caracter. Cu această idee la cap s-au căutat insistent, de profesori distinși, tipurile umane înnăscute. Toți oamenii care seamănă trebuie să aibă același caracter...

Să nu pierdem vremea până aflăm firea ascunsă a oamenilor, îi întrebăm de data nașterii. Cu minime cunoștințe de astrologie poți spune că îl cunoști în mare pe omul aflat în față. Revenind la poze, cele o mie, pot așeza în grupuri oamenii cu figuri ce îmi amintesc de înfățișarea clasică a unor animale. Știți filmul hollywoodian „Insula doctorului Moreau”? Cu Marlon Brando. Acolo doctorul Marlon Brando se jucase de-a Dumnezeu și a avut probleme grave când a introdus în lumea creată de el un om dinafară. Toate creaturile aproapeumane erau mutanți proveniți din încrucișări, ciudate, între oameni și animale. Ei bine, dincolo de poveste și de intrigă, HG Wells, autorul acestei alegorii, sugera ideea că oamenii sunt combinații între dobitoace și divinitate. Este și cazul astrologiei caldeene și a celei chinezești... Privindu-ne în biblii, straturile sunt așa: la început dumnezeii, apoi animalele și... în/la sfârșit oamenii. Să încercăm o vedere de la centru. Nichel-Fier-Siliciu-Magneziu-... sunt câteva straturi litosferice, reale sau presupuse, trecem de magmă și ne stabilizăm puțin pe stratul de pământ solid și apă, apoi straturile atmosferei, în fine centura magnetică a Terrei. Stăm prinși între straturi. Jos vedem fosilele erei carbonifere care au hrănit cu energie o sută de ani și mai bine civilizația umană, urcăm pe straturi pentru a găsi tot ceea ce hrănește curiozitatea specifică omului de azi.

Heinrich Schliemann, bogătașul poliglot, trăsnit la cap să caute cetățile Iliadei prin coclauri, a descoperit undeva în Asia Mică ruinele unei localități romane denumită Noul Ilion. Deoarece a interpretat astfel cântarea aedului Homer, a tocmit săpători să dezgroape cetatea Troiei de pe vremea regelui Priam. A considerat că al patrulea strat, unde găsise vestigii, ar fi fost tocmai stratul măreței Troia arse de ahei. Ulterior, arheologii moderni au scormonit mai adânc și au găsit că al șaptelea strat poate fi cel al Troiei dacă, bineînțeles acela este locul unde s-ar afla cetatea. Sunt destui care cred că s-a ales praful definitiv de ea... Dacă nu-i vrăjeală homerică.

Straturi...

Materia este stratificată. Atomul: înăuntru hadroni, deasupra leptoni, molecula: interior nucleu, deasupra citoplasma și peste toate membrana, corpul animal: organe, oase, mușchi, dermă, epidermă... Un strat dedesubt, altul peste...

De câte ori geologii ne arată încrengătura disciplinei lor prezentându-ne eonii, erele, perioadele și epocile Terrei, suntem tentați să considerăm omul o ființă tânără, imatură, apărută recent, în cuaternar. Acest „omul” cuprinde o specie de animale, așa este considerat de propria sa cultură. Identificându-se toată aglomerația de ființe ale speciei de la apariție până acum într-un individ unic, se poate vorbi generic despre istoria și civilizația sa. Îl mai numim „lume” și „omenire”, deși acestea sunt nuanțe. „Istoria civilizației lumii”, în câteva volume, este plină de isprăvi pe care le putem reține în memorie deși nu schimbă mare lucru la imaginea noastră. Ne imaginăm omul crescând, legănat în grote din Epoca de gheață, turbat astăzi de ură împotriva lui însuși, obez, buhăit, bolnav, hrănit cu materie explozivă. Sportul intelectual cel mai răspândit este prevestirea și povestea colapsului. Cât de bătrân poate fi „omul”?

Știm foarte bine straturile vârstelor umane. Le spunem simplu: copilărie, tinerețe, maturitate și bătrânețe. O ființă apare de undeva, devine activă, se usucă și se transformă în substanță amorfă.

Gândirea umană este convențională. Oricine învață să gândească nu o face instinctiv ci educat. Învață denumiri și relații pentru a fi inteligibil...

Oamenii au forme și capacități diferite. Se apreciază unii pe ceilalți după prejudecăți de grup. Grupurile umane sunt constituite din copilărie și au în general scopuri strategice, de apărare sau de atac. Unele grupuri sunt constituite de forțe exterioare, mă gândesc la școli, firme... Orice grup uman are un lider, altfel zis un singur creier impune ideile sale. Ceilalți membri doar propun. Un grup riguros organizat cuprinde o ierarhie mai mare. De exemplu o armată are o structură bine stabilită, de la pifan la general. Evident, stratul inferior este cel mai expus, și nu puteți spune că fără el straturile superioare își mai justifică existența. Asta îmi amintește de generalul britanic Douglas Haig, distins în primul război mondial pentru că și-a trimis trupele la moarte după strategii deplorabile. A fost făcut mareșal și a murit la bătrânețe înmormântat după funeralii naționale. Astfel se resorb straturile. Cele de jos mult mai repede, mai brusc, mai amplu.

Întotdeauna grupurile au reprezentat ori au propus structuri sociale. Istoria, așa cum este povestită, ne justifică inegalitatea sau inechitatea între oameni. De aceea structura societății nu ne uimește. Pentru că are justificare istorică. În povestiri despre egalități utopice se vorbește despre egalitatea șanselor. Toți oamenii pornesc glonț pe aceeași pistă. Dar sunt povești. Istoria ne spune cum s-au format straturile, deși nu explicit. De aceea, pentru a ne explica, s-au născut indivizii cu pretenții de clasificatori denumiți sociologi. De la ei avem prostia cu upper, middle și low class. Să le fie de cap!

De fapt nimic nu este bine justificat.

Energia proprie este ceea ce întreține orice obiect din universul cunoscut. Puterea superioară îl face mai rezistent. Exista o nebunie aproape recentă denumită Filosofia Puterii. Scopul existenței este accesul la Putere... Scopul existenței cui?

Un animal de savană nu vede leul ca pe o ființă mai puternică, îl vede ca pe un pericol. Orice animal percepe oricare prădător ca pe un pericol nicidecum ca pe un animal cu putere superioară. În societatea animală a speciei, sau grupului, puterea este dată de rang, în cazul societăților matriarhale, sau de puterea brută, acolo unde masculii sunt pe locul întâi.

Omul percepe câteva domenii de putere: puterea economică, puterea politică, puterea rangului, puterea spirituală, puterea mentală, puterea fizică.

Toate, ar crea un supraom. Deoarece supraoameni sunt numai în povești sau filosofii, ne dorim să devenim măcar oameni superiori. Primul între toate aforismele puterii este acesta: „Fiecare om are un superior” sau „Oricare om este întrecut în putere de altul”. Au cam același sens.

În interiorul marilor grupuri de populații există subgrupuri. Să privim o comunitate, să zicem, comunitatea țigănească. Deși aparent supusă legilor generale, această comunitate are propriile reguli. Succesul înseamnă poziția superioară în societatea țigănească, nu în cealaltă societate, a gagiilor. De fapt țiganii sunt împărțiți în multe comunități, iar între ele sunt adeseori tensiuni. Unii sunt foarte săraci în timp ce alții au situații privilegiate.

Ați văzut oameni căutând prin gunoaie? Probabil. Un om care caută în gunoaie nu este o persoană bine educată. Este greu de crezut că un intelectual fin poate ajunge în această situație... delicată? Orgoliul său l-ar ucide cu mult înainte.

Definim puterea economică prin capacitatea de acumulare. Cu cât posezi mai mult cu atât ești mai puternic, iar dorința omului de a poseda este fără limite. Cel care susține că a renunțat la puterea economică minte ori vizează alt domeniu de putere. Domeniul economic al puterii a creat straturile de bogăție.

Societatea omenească este un produs al trocului. Pentru a avea trebuie să dai ceva. Valoarea ta este valoarea produsului pe care îl oferi. Banul a fost inventat de cei care nu munceau. Inițial avea valoare în sine, apoi a fost investit cu valoare în bancă. Astfel s-a creat ciudata clasă a finanțiștilor, de la consilieri până la prevestitorii dezastrelor financiare, trecând prind curtea bancherilor, contabililor de dugheană și miniștrilor de finanțe, o clasă care duhnește de la o poștă a escrocherie piramidală. Să nu vă îndoiți, îmbogățirea excesivă a unei persoane dintr-un grup social, sau dintr-o populație, va duce la sărăcirea alteia sau, mai repede, a altora. Îmbogățire înseamnă acumulare materială. Știm bine cum se convertește totul în bani și-apoi în... ceea ce oferă civilizația construită de „om” orientată pe tendința spre care se dezvoltă. Americanii i-au zis „trend”, iar noi, imitându-i, ne putem numi... papagali. Animalele pricepute la imitat sunt papagalii, cameleonii și maimuțele, de aceea sunt folosite în asemănările noastre alegorice. Ele fac lucrul acesta inconștient pe când omul... Aici aș dori să vorbesc puțin despre „americani”. SUA este un stat foarte tânăr, desigur. (România este și mai tânăr. Principatele dunărene... asta e altă poveste.) Puterea lui a fost dată de puterea economică. Această putere economică s-a modificat încet-încet devenind putere financiară. Războiul mondial („al doilea”, dacă pare mai apropiat) a fost câștigat de evrei. Cred că nu poate fi contestată această concluzie, având în vedere cum s-a judecat celebrul proces, care a încheiat disputele, de la Nürnberg. Poporul ales să se ocupe de finanțele lumii a umflat puterea Americii. Colonialismul american este mai extins chiar decât cel britanic și se exprimă prin impunerea legislației americane denumită frecvent „democrație” dar mai ales prin aservire financiară cu ajutorul unor instrumente financiare internaționale și corupție la nivelul de sus al statelor țintă. America este obeză iar celelalte state sunt anorexice. This is America! mascată de Holywood. Vă întrebați care este alternativa?...

Am văzut o tânără femeie căutând în gunoaie, însoțită de băiețelul ei care privea curios ori se juca. Viitorul acestui copil este maidanul... Nu suntem capabili să îl salvăm. Alături îi vor fi cei care provin din familii disperate să supraviețuiască. Când vedem bețivii săraci, demenții ucigași, bandele de hoți mărunți, prostituatele aliniate la drumul mare și garoii de drept comun care le storc, oamenii din canale, scotocitorii în gunoaie, cerșetorii, mărunții escrocii de ocazie, recunoaștem oare un strat uman? Marx îi chema pe nume „lumpenproletariat” iar sociologii de orientare engleză îi numesc doar „underclass” adică „subclasă”. Le mai zicem și „interlopi”, „boschetari”, „aurolaci”, etc., și le adăugăm la număr dracii care îi chinuie. Ei stau în groapa de gunoi a lumii însă diavolii cei mari au rezervate locuri în lojă.  N-avem decât să gândim că există dintotdeauna și că vor rămâne de-a pururea. Între ei și marii bogați ai societății există o legătură ciudată deși cei din stratul de sus nu doresc să fie asociați cu nefericiții din stratul de jos. Grosimea statului de sus crește proporțional cu grosimea celui de jos. Deasupra s-a depus stratul săracilor care respectă legile, de obicei proaste, antisociale, abuzive. La acest nivel se petrec tragediile neputinței de a-ți educa progenitura, de a ieși din mizerie, de a spera, și chiar de a visa. Este un strat greu de oameni care trăiesc în smoală. Să te smulgi din smoală este suprauman. Dacă există astfel de persoane atunci au ajuns întâmplător în această zonă a iadului. Stratul superior este format din indivizi cu câteva grade de libertate pe care le conferă un venit continuu. Se mulțumesc cu un venit mic și sunt servitorii devotați ai unui patron sau moșier. Sunt oamenii cu stăpân. Probabil că nu îl numesc „stăpân”, ba chiar îl bârfesc, dar fără „slujba” aceea sunt amenințați să cadă în stratul inferior. De obicei au o calificare, o abilitate ceva care îi păstrează într-o zonă modestă dar ferită. În fine vedem o perspectivă. Aici se adună primul strat de indivizi cu profesii mediu remunerate, destul de liberi și reversibili, lipsiți de temeri materiale. Ambițiile lor sunt întotdeauna mari și țintele sunt numeroase. Sunt oameni care pot depăși straturile dar pot fi în pericol să derapeze din cauze psihice, boli sau dezmoșteniri. Sunt bunii profesioniști cu cv-urile pline. Deasupra lor stau micii îmbogățiți. Bogățelul are o negustorie, face o intermediere cu venit garantat, se poate bucura de o casă mare, numită, eventual, vilă, este o persoană energică, simplă la minte și recreativă, cheltuitoare. Pe aceeași treaptă socială stau bunii profesioniști și vedetele mondene. Exact deasupra se află proprietarii cu averi mari, bancherii, administratorii de succes, starurile mondiale, persoanele care acumulează într-un mod amețitor. Alături sunt așezați marii speculanți, evazioniștii imposibil de dovedit, corupții de top. Pe ei și pe noi toți, de altfel, stă pleașca miliardarilor. Eu am numărat astfel 7 straturi. Dacă ne afundăm este dificil de accesat un strat superior. Sus este parcă mai ușor de penetrat dintr-un strat într-altul.

Puterea economică influențează puterea politică. Care este rațiunea existenței puterii politice? Guvernarea statului. Lupta politică este acerbă, dorința de a ajunge la guvernare este uimitoare, chiar stranie, dacă nu înțelegem adevăratul substrat al bătăliei. Să câștigi responsabilitatea de a realiza prosperitatea nației este onorant dar este de presupus că urmează o muncă dificilă. Puterea politică integrează puterile implicate în funcționarea statului. Stratificarea politică pleacă de la societatea civilă. Cetățeanul este pionul politic. El este mutat de forțele politice. Există oameni care nu au cetățenie, sunt și oameni care au mai multe cetățenii. În jocul politic prima țintă este cetățeanul. Un cetățean == un vot. Omul politic nu trebuie să fie membru de partid. Implicarea independentului în spectrul politic este dată de notorietate. Între cetățean și politician stau propaganda, organizațiile care promovează oamenii politici, mass-media (implicată politic), ONG-urile, comentatorii politici de succes, etc. Peste aceste două straturi stau membrii simpli de partid. Nu există membru de partid înscris acolo din patriotism. Întotdeauna o face interesat. Între ei deosebim simpatizanții de trepăduși. Simpatizanții, sau suporterii, cotizează pentru că vor să fie implicați în diferite programe sociale. Trepădușii însă aspiră la funcții. Unii renunță după ani de aspirații zadarnice. Alții sunt răsplătiți cu mici stipendii.

Adevărații politicieni, sau cei cărora le place să fie astfel denumiți, se formează pe stratul superior. Ei sunt candidații. Orice partid cu pretenții va propune candidați cu o bună situație financiară. Probabil, câțiva parvin dintre cei de jos cărora le-am zis trepăduși. Sunt excepțiile care confirmă regula. Un candidat poate avea zero cultură sau experiență politică. Banul este important. Candidatul poate ocupa, după contribuție, funcții mai înalte. Cei aflați în poziția de leaderi au experiență, au notorietate și au lobby, adică un grup de susținători. Ținta activității lor este puterea în stat.

Straturile politicului și economicului sunt interdependente. Un șef de stat are însă o statură importantă. În mass-media se spune că este cel mai puternic om din țara sa. „Cel mai puternic” înseamnă că poate influența instituțiile, evident tot pe oameni și anume conducătorii lor. Deși are o funcție în stat, acest personaj deține un rang într-o ierarhie cu rădăcini monarhice. El se numește „primul bărbat” în stat. În general, soția sa este numită „prima doamnă”. De acord, teoretic, în fruntea statului se poate alege o femeie. Al doilea om în stat poate fi primul ministru sau, după o convenție internă, președintele senatului. Demnitățile de stat conferă diferite ranguri de putere, iar cei mai importanți oameni din stat constituie un consiliu, să zicem CSAT, pentru a ne simți pe acest teritoriu.

Rangurile aristocratice reprezintă o ierarhie clasică de stratificare a unei clase, aflată ici-colo încă în viață. Rangul a reprezentat mereu ascendentul unei persoane dat de un drept înnăscut. Dumnezeu a creat mai mulți adami, de rang diferit. Doar astfel putem recunoaște drepturile superioare ale celor mai egali decât noi.

Oamenii prețioși, rigizi, distanți și plini de ei, și-au zis „seniori”. Capitaliștii rapaci au descoperit că titulatura de senior, prin care romanii marcau o vârstă, are ceva cu prestanța lor de indivizi notorii. Legătura cu seniorii medievali pare numai o întâmplare. În timp, să fii „senior” fără rege a devenit un obicei răspândit. Nu mai există legătura cu vârsta înaintată, titlul ține de experiență! Astfel putem vedea pe toți pereții numele „seniorilor” editori, „seniorilor” programatori, etc., „titluri” arogate încă de la vârsta de douăzeci de ani. O frenezie a investirii cu titluri se produce la nivel de cavaler. Să fii înnobilat de maiestăți, de ordine laice, mânăstirești sau cine mai știe cum, este un motiv de fală care nu-ți mai permite să mori.

Din spatele exteriorului aparent, pe care îl putem discuta, conversa, bârfi, se ițesc uneori societățile ascunse. Toate societățile ascunse au ierarhii foarte stricte. O lojă masonică este bine structurată pe ordine sau clase. Membrii ei sunt gradați. Cum vă impresionează acest titlu: „Venerabilul Mare Maestru Absolut de grad 33 al Respectabilului Rit Egiptean Antic și Primitiv, de gradele Memphis95 și Misraim90”? Pentru ce le spun grade și nu ranguri este pură semantică, ideea de subtext îmi pare că pentru emfaza unor complexați care nu se simt apreciați în societatea cu vedere la stradă există mereu un refugiu. Putem înainta mai strâmb.

De câte ori îl văd pe ciobanul din palatul poleit cu aur, care și-a descoperit un strămoș împărat bizantin și înjură birjerește ori blesteamă satanic, dar se prosternează și cheltuie fără număr la o monastire grecească, îmi spun că există aievea personaje de parabolă biblică. Suntem aproape să ne creăm o interlopă de rang superior. Puterea conferită de rang este puterea disprețului omului față de om și este necruțătoare.

Am zis ceva despre „parabola biblică” mai sus. Parabolele erau expresia unuia dintre talentele lui Isus din Nazaret, fiul lui Dumnezeu. În toate cele patru evanghelii canonice imaginea lui Isus este de persoană modestă, inteligentă, mai degrabă săracă, omenoasă și curajoasă. Și atunci de ce fastul, splendoarea, bogățiile copleșitoare pe care le etalează cei care îi slujesc amintirea? De ce armata de sfinți care l-a urmat în ceruri, acolo era în mod sigur locul lor, având în vedere că vorba „sfânt” nu fusese inventată în vremurile chinuitului și batjocoritului fiu divin? Dar să nu ne prostim mai mult de-atât! Clerul a apărut de când i-a trăsnit prin minte primului uman că este urmărit de ceva nevăzut, de umbra lui, poate. Odată descoperite slăbiciunile cunoașterii umane, au prins toate profețiile care s-au modificat în funcție de influențele barbare invadatoare. Nici o credință nu a fost atât de stabilă cum este cea de acum, ceea ce demonstrează valabilitatea ei, etc.

Jos-jos, dedesubt, stă ereticul, adică păgânul care poate fi adeptul altei credințe, ateul și apostatul. Pe ei îi înghite fără doar și poate infernul, în termen local, iadul.

La bază avem sărac cu duhul, numit laic, mirean și la rigoare enoriaș. Deasupra se ițește tagma preoțească de nivel parohial. Dincolo stau călugării și anahoreții sau sihaștrii care studiază, meditează și trăiesc în mod exemplar, ca în vremea creștinismului primordial din vremea apostolului numit după localitatea Pafos din Cipru, pe care l-a dus mintea să renunțe la numele său evreiesc, Saul. Ierarhia bisericească în creștinismul ortodox este foarte stufoasă, crește de la clerul inferior, în care intră până și groparii, se duce la diaconi, se împlinește în preoții comuni și urcă până la episcopi, un fel de preoți superiori. Peste ei veghează un preafericit numit „patriarh”, adică un tată al credincioșilor. Toate religiile propun asemenea părinți ai credincioșilor dar singurul dintre părinți care pretinde universalitatea și se poartă ca atare, este papa. Cunoașteți bazilica san Pietro, capela Sixtină, colegiul cardinalilor, puterea papei de la Roma? Vă puteți imagina deasupra o armată de îngeri, peste ea nenumărații sfinți ai tuturor bisericilor și între ei Trinitatea? Sau, cum înțelegeți faptul că tot spațiul este ocupat de bodhisatvas, niște zeișori vizionați de preoții budiști care au atins Nirvana? De sus, din lumea zeilor se vede iadul, sau infernul, l-a văzut chiar Dante (nu puteți zice că nu a fost, nu este, și el un zeu!). Lumile nevăzute, așezate în straturi, sunt invocate de oameni convinși de existența lor și de speculanți. Baza materială a tuturor este „sărac cu duhul” sau „sărac cu spiritul”, o persoană care ipotetic ar umple raiul dacă nu ar fi atât de păcătoasă. Adică cea mai păcătoasă, este asigurată la toate liturghiile. Nu cred că știe cineva cât „spirit” poate fi într-un papă...

Dacă nu am căuta la spirit omul ci la inteligență, i-am calcula IQ-ul, una dintre ideile fixe ale intelectualului tehnic modern. Testele de IQ sunt folosite și de psihologi, extaziați să vadă mintea umană pusă la încercare. Priviți acest eșantion de copii precoci! Cu toții vor face școala în clase de excepționali, convinși că nu au egal pe lume. Doar câțiva nu vor deveni personalități. Știți de ce? Datorită slăbiciunilor emoționale. Un psiholog de prestigiu literar propune încă un subiect de studiu psihanalitic, puterea emoțională. Lipsa empatiei poate cutremura Omenirea și distruge carierele geniilor! Când argumentezi cu studii, experiențe, cu vorbele somităților, uh, mi se electrizează părul!, totul este sigur, nu doar veridic. Omul de știință trebuie să fie corect, trebuie să fie exact. Dar nu este lege, nu? Dacă anunță o eroare drept adevăr, ulterior va spune că s-a greșit de la o zgaibă și nu are de ce răspunde. Între timp se refac toate calculele, se dă peste cap sistemul de valori, ne trezim că suntem într-un univers cunoscut, făcut de om.

Unde începe și unde se oprește puterea mentală a omului? De câtva timp se plimbă printre noi niște iluzioniști care își spun „mentaliști”. Evident că există de când este lumea, dar astăzi te zăpăcesc și cu acest nume. Ei sunt supraoamenii care îți manipulează mintea. Totuși, ceva implacabil cenzurează imaginația umană. Magia, sau cum doriți să-i spuneți, este o simplă prestidigitație, un mod subtil de a înșela atenția, așteptarea, convingerile, emoțiile, de a uimi, șoca,... în fine, pentru că omul, dezbrăcați-l și interziceți-i să vorbească!, este un biet mamifer cu păr puțin. Gol pușcă și fără „șmecherii verbale” nu poate face nimic.

Mintea noastră operează în mod manifest, adică în starea de veghe, cu vorbe sau cuvinte și subconștient cu semne și simboluri. Subconștientul ne vizitează fie noapte, fie zi. Nu are momente de pauză. El aude, vede și păstrează mesajele denumite subliminale. Un tip ciudat, acest subconștient! Este implicat în vise, în transă, în somnambulism, în micile sau marile noastre nebunii diurne, vizionarism, carismă, inspirație, imaginație (tehnică, artistică),... El este ținta ficțiunii și iluzionismului. Altceva ne convinge însă. Logica. Să vorbești coerent, fără trac și defecțiuni de orice natură, dacă se poate în mai multe limbaje, este un ideal uman. Un bun orator este o persoană de succes. Succesul este mai mare cu cât știi să atragi simpatia celorlalți. Am cunoscut un individ foarte elocvent fără educație. Era o minune de om, să-l asculți era delectant. Vorbitorii erudiți îți cer mai multă atenție. Citează, fac aluzii, emană spirit și încheie printr-o frază cu morală tip refren, memorabilă. Dar pentru a ajunge erudit este nevoie de mult studiu. Cunoașteți expresia „șoareci de bibliotecă”? Deși s-a modificat mult modul de achiziție a cunoașterii de tip enciclopedic, pentru a ajunge la bază trebuie să atingi hârtia veche tipărită sau caligrafiată. Nu poți fi savant fără să cauți în adâncuri. Dar cine își dorește să fie savant, mai românește spus, cunoscător? Privindu-ne astfel, de la începutul educației noastre până la realizarea finală ca oameni, putem înțelege de ce suntem ceea ce suntem în ierarhia intelectuală a societății.

Au fost zile când ne distra cât de lipsiți de cunoștințe generale păreau americanii întrebați unde este România. Nimeni nu îi întrebase încă pe români. Unde se află România? Nu poți cere oamenilor izolați să aibă cunoașterea actualității mondene, nici analfabeților să știe să citească. Deși... Charlemagne habar nu avea să vorbească latina, iar pe vremea sa aceasta era singura limbă scrisă în zonă (exceptând araba), prin urmare a rămas în istorie ca analfabet. Asta nu l-a împiedicat pe papă să-l încoroneze împărat în limba latină, evident. Nu cred să existe cineva care să poată spune că fusese idiot marele împărat franc. Dimpotrivă. Dincolo de performanțele sale intelectuale, foarte lăudate la vremea aceea, împăratul provenea dintr-o familie regală, iar regii educați din pruncie să fie stăpâni, au fost mereu ciudații nației. Un fel de zei muritori. Răspunderea unui rege era prea mare pentru a rezista unei greșeli umane. Educația noastră pleacă de la reguli. Primele reguli învățate sunt interdicțiile. Abia după aceea ne putem compara.

În elita intelectuală stau vârfurile cunoașterii umane. Le spunem genii, îi numim maeștri dacă sunt în viață, deși n-am fost influențați de ei. Toți sunt cunoscuți datorită operei lor. Restul este doar vorbă goală. Dacă vrea să fie respectat pentru gândirea sa minunată un om este obligat să studieze. Munca începe de foarte tânăr. Un profesor ungur de șah, László Polgár, și-a scris bestsellerul la 43 de ani, „Cum să dai naștere unui geniu”, sau pe-acolo, și a experimentat teoria cu succes, pregătindu-și fetele care au devenit campioane mondiale de șah. Știți poate despre copilul minune Amadeus care dădea concert la cinci ani, vârstă la care Enescu abia își începea studiul muzical! În general intelectualul își educă fiii să devină intelectuali, negustorul să fie negustori, iar regele să devină regi. Nici un om nu se urăște îndeajuns încât să creadă înjositoare preocuparea lui de a câștiga pâinea zilnică. Își folosește mintea să acumuleze obiecte, dar atunci când o încearcă pentru alte scopuri, să cunoască, să creeze, se spune că o face pentru a nemuri.

Ne situăm la un anumit nivel intelectual. Acesta așază o barieră înaintea înțelegerii noastre, ne leagă la ochi. Am cunoscut, e drept, superficial, indivizi exagerat de siguri pe ei. Aveau asemenea precizie și un tupeu neîntrecut, o minte brici și succes nebun, îmi păreau un fluviu de inteligență. Nu știu să fi ajuns cineva, dar câtă lume bună cunosc eu? Doar ce îmi arată mass-media, făcând abstracție de mondenitățile de cancan. Lumea bună poate fi anonimă. Pentru că este și de bun simț. În această lume selectă este greu de pătruns. Ea este poziționată, din punctul meu de vedere, imediat sub vârful icebergului. O vezi și nu e. Mai jos stă corpul masiv și butucănos al semidocților. Din ei alegem cozile de topor care ne guvernează. Sub ei stau intelectualii de carieră medie și dedesubt meseriașii cu liceu sau fără, prinși de ei suferă oamenii fără carte, iar din acest bulgăre uman se desprind și se prăbușesc afectații psihic.

Puterea intelectuală pe care o vedem ca rezultat al efortului nostru mental nu ne apără de lovituri. Corpul care ne mișcă este o afacere a Naturii. Ochii lui ne hipnotizează, aspectul său ne obsedează, avem de dus o povară în existență. Ne ocupă cel mai mult timp de gândire pentru a-i oferi șansa să se hrănească ori să se multiplice cum îl instigă hormonii. Însă otrăvurile acestea secretate de glande, când și când, nu afectează doar simțurile, ne diminuează și inteligența. Ce este corpul uman? Dacă ar trebui doar să îl studiem anatomic, nu am vedea altceva decât un animal tăiat. Toate organele au locul stabilit, pot fi descoperite prin măsurători simple, fără să fie nevoie de tomografii costisitoare. Semănăm, deci avem strămoși comuni. În istoria societății umane „Confruntarea corpurilor” este titlul principal și deține prima pagină. Istoria nu este totul. Oamenii se confruntă instinctiv în toate. Competițiile sunt spectacolele cele mai gustate, întrecerile de orice natură reprezintă nevoia de performanță într-o civilizație a cărei deviză este performanța fără limite.

Atletismul a fost inventat de greci, iar atleții au fost eroi populari. Prin secolul al XIX-lea s-au inventat sporturile nonviolente de echipă și apoi s-au programat războaie în arene și pe stadioane. Adrenalina se transmite instantaneu. Victoria explodează în mijlocul națiunii... Ambiția de a fi campion există în fiecare. Puterea de a lupta pentru performanță ne diferențiază. Oamenii seamănă, probabil sunt identici în memoria unui extraterestru, dar în confruntare, unul este mai puternic. Suntem mai scunzi, mai înalți, mai supli sau mai groși, avem musculatura mai dezvoltată ori suntem osoși, întreaga noastră structură fizică ne arată cum au evoluat antecesorii. Într-o societate primitivă diferența între membri era dată de puterea fizică. Bărbatul este jumătatea agresivă. Patriarhii au impus respectul cu forța. Omul nu este un diamant incasabil, este o masă de substanțe moi, asemănător ființelor de tot felul care mișună pe Terra. Este un animal crud cu proprii semeni. Trăiește în colonii, își caută și marchează teritoriul. Potența lui se aplică prin dominare. Servitutea este singura conduită care mulțumește orgoliul uman.

Straturile sunt numeroase. Nimeni nu le poate distinge pe toate fiindcă sunt de calități diferite. Dacă cineva mi-ar cere să aleg o anumită poziție în această structură, ce m-ar mulțumi oare îndeajuns? Probabil nimic deoarece nu voi afla nicicum de ce mă interesează cine sunt și ce caut pe-aici...

31 Aug, 2012