Ianuarie 2012

Ce este națiunea? Populația unei țări care și-a ales prin vot secret adunarea constituantă a statului. Statul este ceea ce, într-un fel sau altul, administrează țara în care există națiunea. Țara este latinește spus, terra, teritoriul. Deci statul nu este țara. Dar se confundă. Când spune careva „Sunt primul ministru al României”, introduce în capul nostru o confuzie. 1. Statul poartă (greșit) numele țării (puteți vedea în constituții, statul francez se numește Republica franceză, cel irlandez, Republica irlandeză, italian, Republica italiană, ceh, Republica cehă, etc.); 2. Primul ministru are legătură doar cu guvernul statului, prin urmare este primul ministru al guvernului. Mai există posibilitatea să rostească un nebun fraza anterioară sau un glumeț. Statul român are numeroși angajați numiți funcționari de stat. Cei mai importanți dintre ei sunt aleși de cetățeni – astfel sunt numiți membrii națiunii (de la „cetate”, asemănăm țara unei cetăți, dar mai ales de la francezi, altfel le-am spune doar locuitori).

Când te referi la tată, pentru a-i da un nume, „țara tatălui meu” devine „patrie”. Această versiune a „țării”, deși de natură latinească, a fost importată tot din Franța, după răscoalele burghezilor, adică ale orășenilor. Tații noștri ne-au lăsat această patrie, datoria pe care o avem este să o păstrăm.

Aceasta (datoria) este o definiție banală a „patriotismului”. Oricare națiune are istoria sa, un trecut cunoscut, demonstrat cu documente, ruine, relicve. Ele conferă națiunii drepturi asupra teritoriului numit țară.

Românii au urmat romanilor, se pare, pe acest teritoriu. Au fost numiți altfel până în anul 1866, când s-a votat constituția monarhică. Românii au depins de romei, de bulgari, de unguri, de leși, de turci, de ruși, de germani, iar de ruși, în fine de americani. Nu-mi amintesc perioade întinse de timp să nu fi fost vasali. În scurte momente de independență s-au simțit descumpăniți... Avem nevoie de protecție, bieții de noi! Din nefericire oamenii nu sunt ființe superioare, au simțuri animalice și curajul apartenenței de grup. Un grup mare este acaparator. Numărul înseamnă putere. Pentru a ne împlini demografic s-au făcut eforturi. Au fost vremuri care... Înmulțirea pare opțiunea unei perechi. Am văzut un film emoționant sovietic despre povestea unei mame eroine cu peste 50 de copii. Când se declanșează valul mândriei naționale este necesar să depășim limitele. Ce mai exemplu! Dar, sunt pregătit să contest... Ați auzit de vlahi? Am citit articolul unui universitar bătrân din Belgrad care se leagă puțin de ei. Pentru că trăiau dispersat în peninsula balcanică, fără o patrie proprie, populația vlahilor din orașele bulgărești ar fi avut creștere negativă, adică fiecare familie nu își permitea mai mult de un copil. Vlahii, frații noștri macedoneni? Au exportat obiceiul acesta românilor de peste Dunăre. Populația românească se micșorează an de an. De ce? Românii trăiesc în patria lor! Mai este România patria românilor?

Sunt câteva cauze care duc la teama de a procrea:

1. Venituri minime + lipsa spațiului vital + prețurile excesive;

2. Insecuritatea (violență, dificultate în accesarea poliției) + neîncrederea în așa numitul „act de justiție”;

3. Deteriorarea speranței + zvonistica privind viitorul catastrofal + incapacitatea de a ieși din situații dificile („ajutorul social” este umilință, nu te salvează);

4. Corupția generală (evident neobservată pentru că nu poți avea curajul să dovedești) + valoarea personală mică (îți vinzi forța fizică și mentală pentru puțin);

5. Promovarea pe criterii subiective, dispariția bunei morale, manelizarea culturii + singura certitudine: lumina coloniei vine de la metropolă (în cazul nostru Europa de Vest și America de Nord);

6. Distrugerea mișcării sindicale + utilizarea politicii exclusiv pentru îmbogățire + idolii tinerilor sunt miliardarii obsceni ai unei țări sărace;

7. Menirea credinței în Dumnezeu este viața opulentă a preoțimii;

8. Hipocrat a inventat jurământul medicului umanitar, școala românească a desființat onoarea și a ridiculizat virtutea (cine ne învață și cine ne mai salvează sănătatea?);

9. Canalul de informație a publicului este comercial, știrile au un singur scop, venitul celui care transmite + cel mai bine se vinde „haosul”;

10. „Valoarea” este singura calitate a lumii, iar exponentul ei suprem, stăpânul nostru, este banul. Să ai bani mulți înseamnă să oprești Timpul în loc. Să nu ai bani înseamnă să mori în chinuri zi de zi.

Privesc nătâng uimirea oamenilor simpatici, corecți, icoanele televiziunilor de nișă, când se vorbește despre mizeria populației. Salariul mediu brut aproape a rupt bariera celor cinci sute de euro! Salariul mediu brut... Ce este acest indicator economic pe care îl agită politicianul? Poate fi fals? „A nu, este transmis de Centrul Național de Statistică, un organism apolitic, șamd.” Eu sunt prost, am semnat contract pentru jumătate din jumătatea acestui „salariu mediu brut”. Patronul îmi oferă încă pe-atât la negru. „De ce accepți?”, mă întreabă domnul cutare de la „Realitatea Tv”, să dau un reper. „Mă angajezi domnia ta, domnule editorialist, cu un salariu mai bun?” Mi-ar da un răspuns deloc măgulitor. O prăpastie se află între noi doi, el este pe un vârf al aroganței, otrava servită de notorietate.

Pentru ce a luptat intelectualitatea țării? Să spargă acea carapace a egalității cu proștii. Intelectualul simțea că merită mai mult decât dublu. Nevoile sale sunt de o mie, zece, câteva milioane de ori mai mari decât ale prostului. Evident, teoretic.

Din totalul de peste opt milioane de oameni valizi abia dacă sunt angajați în țară patru milioane și ceva, scoatem cei 7-8% șomeri, aproape trei milioane sunt angajați de firme, excluzându-i pe cei care muncesc în Regiile autonome ale statului reducem masa de angajați la două milioane, ori mai puțin, în fine, multe, poate cele mai multe dintre firmele rămase fac afaceri cu statul. Statul plătește.

De unde? Din impozite. Cât de importante pot să fie profiturile marilor firme independente pentru a susține cheltuielile statului? Sau firmele mărunte de servicii sunt mai ceva?

Cele patru milioane de oameni rămași, din care nu fac parte asistații sociali (bătrâni, copii, bolnavi, handicapați, etc.), pot fi împărțite între emigranți, angajații la negru și interlopi. Se crede că emigranții români depășesc 1,5 milioane de persoane. Deoarece nu există o statistică sigură, sunt estimări... Între ei aflăm numeroși interlopi. Rămân mai bine de două milioane de oameni care trăiesc în cea mai neagră mizerie. Aceștia nu sunt luați în calculele statisticilor. Alături de ei stau cei cu venituri minime. Cu toții vor avea o bătrânețe sfârșită înainte de vreme. Săracii țării depășesc jumătate din populație!

Cum s-a ajuns într-o situație dezastruoasă, deși se anunța o eră a prosperității? Să vedem mai întâi cine a anunțat această eră. Este o chestiune pentru cei cu memoria bună: 1. Petre Roman, 2. Silviu Brucan,... Primul ministru și politologul „clicii celor șase” care a luat puterea în ’89. Eu nu sunt antisemit, observ doar. Ceilalți nu sunt deloc mai curați la suflet. Despre vinderea sufletului se poate discuta. Nu cred că Ion Iliescu ar fi fost ocolit de kgb. Nu intra în obiceiul școlii de cadre din marele imperiu roșu. Un om bănuit doar de asemenea aservire trebuia să se retragă. Iată de ce spun că acest individ, Iliescu, este negru la suflet. A existat un moment al duelului său cu un securist, Dumitru Mazilu, când ultimul s-a retras. Retragerea securistului român (deloc mai curat) a arătat ceva (se spune că ar fi primit destul). Revoluția română a fost sinceră la nivelul victimei, a omului obișnuit care a încercat să dărâme zidul. Păcat. Să păstrezi minciuna pentru posteritate, oh Doamne! Cui folosește? Tot minciună rămâne și îmbolnăvește Istoria. Adevărul ascuns, acoperit, cocoloșit, greu de pătruns, acesta este problema oricărui psihopat.. Dar nu este singura minciună care marchează poporul nostru. Originea sa este pervertită. Am înțeles că a existat o dispută veche privind „legitimitatea” stăpânirii Ardealului. Nu este dificil să aflați că românii s-au jertfit masiv în Marele Război care s-a încheiat în noiembrie, 1918. Mă întristează să spun că au avut cele mai multe victime (procentual, după numărul populației) dintre toate națiunile aflate în conflict. Pentru asemenea jertfă chiar și Ardealul pare un câștig prea mic. Ungurii nu s-au jertfit pentru Ardeal. Și astăzi vor să câștige acest teritoriu la o ruletă trucată. Au fost aproape să-l mai câștige odată!

De câte ori câțiva copii români culeg lauri la concursuri olimpice de știință descoperim că suntem grozav de inteligenți. Dacă ne-am revizui istoria, nu ar fi multe momente de mândrie. Am crede că de fapt conducătorii noștri au fost, sunt, vor fi, cozile de topor ale poporului român. Cei mai buni conducători (cel puțin bine considerați astăzi) au avut origini străine. Există o teorie despre această neșansă a strămoșilor noștri. Populația romanică din peninsula balcanică a fost decapitată intelectual. Deștepții imperiului, au rămas în vest sau în Bizanț. Românii, vorbitori ai latinei vulgare, au fost abandonați și influențați de migratorii slavo-bulgari, au adoptat legile și cultura lor. Să fie oare o problemă genetică? Revin... Pentru a justifica teoretic un drept savanții români au creat un model pentru originea românilor care se păstrează, conform documentelor și, în fine, demonstrației de tip avocățesc. Îmi pare că românii s-au întors masiv din sudul Dunării la un moment dat. Este posibilă și supraviețuirea lor, în parte, la nord de Dunăre după retragerea romană din 271. Dar există o bună probabilitate să fi revenit, în timp, după marile migrații, la nord de Dunăre. Eu cred că românii sunt atât urmașii romani ai dacilor cât și ai tracilor. Numele „valah” este slav. Se folosește chiar și astăzi pentru a desemna un popor de origine romanică precum cel italian. Nu pricep cum de s-au aliat slavii cu bulgarii și s-au întrepătruns ulterior și nici cum s-au impus ca stăpâni peste români. „Romania” a fost cunoscut ținutul de deasupra Greciei de cruciații francezi iar acest nume pe care-l purtau cu mândrie a rămas în memoria strămoșilor noștri. De aceea scria Guillhome de Machaud în jurul lui 1100 în „Parsifal” despre codrii Romaniei aflați în nordul Greciei. Românii („vlahi” în slavonă), au fost învingători, alături de bulgaro-slavi, ai bizantinilor. Alianța a fost cauzată de biserică. Biserica pe care au adoptat-o, sau care le-a fost impusă, nu a fost Biserica bizantină (greacă) ci Biserica pravoslavnică. Aceasta explică mulțimea de localități românești cu denumiri slave. Românii și-au luat biserica de rit pravoslavnic cu ei, în provinciile care s-au dezvoltat ulterior ca principate românești. Conducătorii lor au purtat titluri slave, cneji, voievozi,... Apelativul „domn” primit de conducătorul țării are o semnificație religioasă instituită de „ungere”. Domnul era „Unsul”, un fel de imagine a lui Isus-Mesia-Unsul, căruia i se mai spune... Domnul. Îmi pare incredibil că poporul de origine romană din nordul Greciei nu s-a creștinat până când s-a adoptat credința creștină ortodoxă de rit chirilic în zona din sudul Dunării! Cred că problema a fost limba greacă pe care nu au agreat-o românii și, probabil, perceperea bizantinilor ca împilatori datorită așa-zisului bir, tribut sau „taxă de protecție”. Nu-i așa că este perversă Istoria? Românii și-au apărat zeii păgâni de bizantini cu sprijinul bulgaro-slavilor, au renunțat la ei sub influența unor regi (țari) de origine valahă, Petru și Asan, au fost prigoniți de bulgari și au ajuns sub influența ungurilor, mai târziu a polonezilor, în fine, a musulmanilor. Iată-ne astăzi manipulați de vest-europeni și de americani! Cât i-am mai dorit stăpâni! Oare ne simpatizează, puțin măcar? Aș spune că ne disprețuiesc. Ne consideră necivilizați, înapoiați cultural datorită situației economice. Cultura este strâns legată de prosperitate. Se livrează pe bani și plătește taxe.

Locul acesta de deasupra Dunării nu are un obstacol natural care să creeze o graniță stabilă și sigură. Romanii și turcii, populațiile nesătule care prosperau din aservirea altor neamuri și-au oprit imperiile la Dunăre dar nu au suportat dușmanii în vecinătate. De aceea au combătut dacii și mai târziu valahii și moldovenii până i-au supus. Romanii i-au distrus (pe daci), turcii i-au lăsat în viață (pe români). A fost oare mai bine că ne-am păstrat șefi de același neam? Bulgarii erau conduși de pașă!

Citind Istoria românilor te întrebi cât de mare a fost victoria de la Posada din moment ce românii au recunoscut mai târziu suzeranitatea regelui ungur? Sau cât a fost de mică? Mircea Voievod a reputat o victorie epocală, ce filme am realizat din imaginație!, apoi s-a supus turcilor, Negru și/sau Radu Vodă, Dracula și Mihai Pătrașcu zis Viteazul de naș Bălcescu, bătălia de la Călugăreni și dinții lui Sinan-pașa, apoi, urcând spre momentul de glorie, atacul armatei române împotriva renumitelor redute Grivița I și II, târziu și tragic. Cronica moldovenească este puțin diferită însă deloc mai fastă. Între Valahia și Moldova, țările românești, s-a aflat „mărețul râu” Milcov, de fapt ceea ce a lezat mereu aceste mici națiuni, și creează mari probleme astăzi, avariția unor clici ajunse la putere. La început au fost boierii. Aceștia nu erau deținători ai turmelor de boi, cum s-ar crede. „Boier” este un nume slav al omului înstărit, care s-a impus în toate comunitățile de limbă slavă (inclusiv în Rusia). Biserica noastră slavonă ne-a creat „boierii” ca stăpâni ai românilor. Mai târziu, influențați de francezi, dar mai ales de ruși, boierii au renunțat la vechiul lor nume. Totuși, astăzi, mulți bătrâni moșieri vorbesc falnic despre vechile familii boierești din care provin. O mândrie pravoslavnică, o cultură bizantină și un dispreț fanariot. Am un sentiment de respingere când văd bățoasele relicve care se exprimă ciudat, străin.

Peste noi au trecut șaptezeci de ani fără ei. Povestea suferinței unor oameni care s-au născut în puf este povestea găinii căreia i s-a smuls puful pentru a-i crește altul mai mare. Cum este viața celui care se naște în mizerie, nu este educat, nu posedă nimic și nu are vreo speranță? El trăiește în lagăr toată viața și nici măcar nu este conștient. Să nu privim din loja masonică dreptul de a fi Om.

Revoluțiile românilor nu au fost... Prima oară când s-a vorbit cu teamă despre români în Ardeal a fost când principele Mihai al Valahiei s-a „lăcomit”, adică și-a permis „pohta pe care a pohtit-o” (inspirație de la Vrancea).

Pe-atunci era considerat un aventurier, în Europa, care se înfoiase după ce i-a prigonit pe păgâni până la Adrianopole. El s-a sfârșit într-un mod umilitor și abia pe la 1780 a urmat o altă jertfă de martiri pentru drepturi promise românilor dar neonorate. Câte personalități de altă origine sau etnie au fost executate cu cruzime de români? Niciuna. Ioan Vodă voievodul din Moldova a fost rupt de cai în patru, Constantin Brâncoveanu a asistat la uciderea fiilor săi înainte să fie el însuși decapitat, Tudor din Vladimiri a fost ucis și aruncat într-o fântână de o facțiune grecească, în România nu în Grecia... A! Parcă un pașă de Dracula. De speriat pentru tot mapamondul! Românii nu au reușit să atingă un padișah decât, probabil, sexual, cu dosul. În mod ciudat nu au purtat ranchiună turcilor. Sunt deja departe de noi și nu mai sperie pe nimeni. Dacă ascultăm, sau vedem pe internet, părerea turcilor despre români, în urma unor conflicte minore, putem înțelege mentalitatea actuală a turcilor vizavi de frustrații Istoriei, care suntem. Pentru ei am rămas același popor jalnic, lipsit de curaj, pe care-l siluiește cine vrea. Am un presentiment. Deși sunt oameni obișnuiți care cunosc limba română, probabil sunt cetățeni români de etnie turcă, mie îmi pare ecoul unui suflu care bate dinspre Asia Mică dar voinică. De ce să agităm lumea? Vi se pare că Putin, pentru a lua un nume din mulțime, are un sentiment de colegialitate față de gâgă din Balcani ori, măcar, Ianukovici, cine? ăl de sus, ne ia în seamă dacă ne supără? Se scarpină undeva de noi, ne mai amenință,... Eh, români, spun cu toții, sau, mai disprețuitor, țigani!

Impunerea fanarioților, niște neguțători greci din Istanbul, nu a deranjat nici masa de pământeni valaho-moldavi, nici casta de căftăniți care și-a păstrat privilegiile. Grecii au pornit să se miște prin țările românești datorită privilegiilor pe care le-au primit de la turci. Turci și greci îmbogățiți s-au stabilit cu totul. Astfel s-a ajuns ca un mare patriot român, grec la origine, Kogălniceanu, grec și-apoi mai european la cultură, renumit legislator și prim ministru, să vorbească în 1891 despre asimilarea populației țigănești care fusese eliberată din robie de el însuși.

Mă uit la Istoria României și nu înțeleg. Ce anume să-i fi ispitit într-atât pe boierii români să-și dorească robi dintr-o nație străină pe care nu ei au supus-o, apărută în această zonă dinspre Turcia? Cine le-a livrat robi țigani românilor? (Chiar domnitorul îi recompensa pe boieri cu robi.) Turcii foloseau robi luați din țări europene și expediau robii asiatici în locul acestora deoarece aveau o politică interesantă de întărire a forței lor armate. Copiii europeni se asemănau bizantinilor, au fost mai ușor educați în spirit turcesc apoi, ca veterani, s-au stabilit în țara de adopție. Țiganii au fost expediați în țările române, în mod compensatoriu, pentru a lucra în agricultură sau în gospodăriile boierești.

Turcii au vândut robi țigani în tot bazinul Mării Negre. Țiganii au fost luați și de ruși care i-au dezrobit chiar mai târziu decât românii. Numărul mare de țigani dar mai ales prolificitatea lor au schimbat în ultimul timp harta demografică a României. Astăzi, altfel zis, în anul de grație 2012, nimeni nu-i mai poate neglija. Mai mult sau mai puțin negri, cu o limbă mai guturală și mai răstită, mucaliți dar și violenți, cu un spirit de clan și solidaritate care ne înspăimântă, țiganii îi urăsc pe români dar sunt foarte legați de acest pământ. De aceea au devenit romi, vorbesc limba romani, pentru că Romania este terra lor. Evident, a fost a traco-dacilor, apoi a romanilor, a goților, avarilor, bulgarilor, a ungurilor, mongolilor, turcilor, rușilor, etc. De ce n-ar fi și a lor? Cum s-au apărat și se apără românii de agresiuni?

Din 1333 când s-a evidențiat primul stat zis românesc, au trecut mai puțin de 700 de ani. Vă pare multă vreme? Sau puțină? SUA nu are nici trei sute de ani de existență și pare o stâncă în jurul căreia gravitează Lumea! Statele vechi ale omenirii sunt în Est: China și India. Celelalte și-au modificat temporal populația, numele, credințele, puterea. Când vorbesc despre Iran, nu mai văd aproape nimic din vechea Persie, iar Egiptul actual este ceva peiorativ față de incredibilul Egipt cu civilizația sa originală și puternică. Cine vede lumină în civilizația arabă se înșeală. Este o civilizație selenară, nimic altceva decât reflexie. „Totul curge” și se dispersează, este ca o divagație pe tema „Pământul cu doi sori” în care se vorbește despre migrația omului pe o planetă minunată aflată tot în familiara noastră Cale Lactee. 700 de ani! Prea puțin față de mileniile de existență ale Greciei, care actualmente trăiește din exploatarea ruinelor. Există destui istorici, nu doar străini, care consideră că statele române s-au păstrat și au putut progresa datorită protecției marilor lor vecini, Turcia, Rusia și Austria. Ați auzit vreodată sfatul de a solicita mai mult fiindcă ești indispensabil stăpânului deși tu însuți nu crezi? Oricât de mare a fost România Mare, românii n-au impresionat pe nimeni. Problema lor a fost nivelul de civilizație.

Au atins românii de altădată un nivel de civilizație remarcabil? Deloc. Când ne comparăm suntem sfătuiți să ne asemănăm popoarelor dimprejur. De ce? Românii nu se aseamănă cu nici unul dintre popoarele vecine. De câte ori s-a vorbit despre balcanism, ca o declasare, am fost aruncați într-un creuzet cu pulbere. Descoperirea originii romanice ne-a adus pe ultimul loc a unei filiații cu părinți aspri cum sunt Frantza și Italia, eventual Spania. Rude scăpătate, „rupte-n cur”, de care se îndepărtează periodic să nu se umple de scabie. Îmi amintesc despre modul în care niște jurnaliști cunoscuți francezi, au descoperit că este ceva putred cu revoluția română și, pentru că orgoliul lor de jurnaliști francezi importanți i-a ros la guler, au făcut o glorioasă masă rotundă în care și-au exprimat primii părerea că s-au lăsat prostiți. Românii au fost manipulați iar ei, ei... poftim, s-au trezit mai repede. Românii și revoluția! Nimeni nu vorbea despre eșecul revoluției franceze acolo ci despre minciună ca un defect propriu poporului român. Un gros mensonge! De tot disprețul...

Priceperea de a negocia condițiile de participare la viața publică s-a numit politică. Au denumit-o astfel grecii și s-au luat toți după nebunia lor – s-a adoptat mereu numele dat de inventator.

Politicienii s-au implicat cu toții în viața statului. Principalul mobil al politicianului este să cucerească puterea în Stat. Despre Stat am zis două vorbe la începutul acestei povești sau analize, spuneți-i cum doriți, dar nu am căutat motivul dorinței disperate și luptei publice ori subterane pentru a deveni înalt funcționar de Stat. De ce își dorește o persoană să răspundă în fața națiunii pentru nivelul ei (al națiunii, mai ales) de bunăstare? De ce domnule Iliescu, domnule Constantinescu, domnule Băsescu?

Acești domni, au purtat, poartă, cozi. Nu sunt singurii, și nu sunt peruci. Sunt de fapt alaiuri, suite și în ultimă instanță acoliți, găști, grupuri de interese. Aceste grupuri i-au purtat, i-au sprijinit să se salte în Istorie. Candidații la președinție trebuie să știe să vorbească liber în mod coerent, să se bâlbâie puțin și simpatic, să pară optimiști, reformiști, puternici, dar mai ales să constituie un reper de onoare și onestitate. Dar nu se poate acest lucru deoarece ei au acceptat deja un compromis cu reprezentanții cozilor pe care le poartă. Fără cozile acelea nu există. Să ne uităm înapoi. Este regele un reper mai bun? Un individ de origine străină prin trupul căruia nu curge nici un strop de sânge autohton? Rex, rei, este o persoană propusă de Domnul, unsă de patriarh. E drept că patriarhul fiind uman poate face orice fel de ungeri și declarații, spre exemplu de sprijinire a fiecăruia dintre președinți (chiar Ceaușescu, ateu declarat, era cântat în strană), dar regele are alt statut. El schimbă constituția statului, care devine monarhie. Regele are coada lui, o coadă mai nobilă probabil, totuși cealaltă coadă nu dispare. Ea se plasează în spatele primului ministru. Înainte era mai scurtă, în această situație devine consistentă.

Vorbeam, cu voce mică, despre corupția la cel mai înalt nivel. Suntem influențabili, noi, oamenii. Ideile noastre pot fi influențate nu doar de bani ci și de consilieri. Consilierul, sau sfătuitorul, este o persoană de încredere când vine vorba despre soluții. Este un profesionist al soluțiilor. Soluția este un amestec suportabil pentru gustul comun. Uneori președintele este purtător de cuvânt al consilierului. Gura sa este un izvor al ideilor altuia. De aceea îl acuzăm, sau doar unii dintre noi îl acuză, de nesinceritate. Un președinte nesincer este ca o bombă cu ceas din perspectiva unora, dar alții îl văd ca pe un bun actor, în fine, ce spuneți? este un simpatic! Și ratingul de țară tot scade. Din vina cui? Consilierul nostru incompetent stă la umbra baobabului, cântă din frunză și trăiește regește. Să-l îndepărtezi este ca și cum te-ai deconspira. Problema bunăstării populare, dragii moșului, este problema Banului Public. Aici nu mă refer deloc la banul care stăpânea banatul și de la care vine cuvântul „banal” ci la moneda care înmulțită ne ia mințile. Reduse, mă grăbesc să spun, mințile noastre reduse. Mă duce gândul la evrei. Evreii au fost buni comercianți și renumiți cămătari. Civilizația banului nu este descoperirea lor dar ei au devenit principala rezervă de aur a lumii. La fel cum celălalt popor ales este depozitarul energiei lumii. Orice mișcare în intenția de a modifica actuala structură de putere aduce imediat o catastrofă globală. Dacă la sfârșitul secolului al XIX-lea, industrializarea și beneficiile noii civilizații s-au răspândit ca o flacără, astăzi descoperirile din domeniul energetic se propagă lent. Nu mai există primejdia unui holocaust. Când banii sunt numărați de alții, sufletul tău are deja un preț mic. Nu-mi vine să vorbesc despre mintea noastră de oameni care suntem. Poate doar...

Cei mai mulți savanți, oameni de artă, filosofi, politicieni, celebri au fost, sunt, de origine evreiască. De ce? Pentru că mintea noastră, inteligența omului, se umflă pe bani. Altfel ne pierdem timpul „împușcând leul”. Asta a făcut românul, de aceea are atât de puține vârfuri. Revin la problema banului public. Acesta se extrage din veniturile fiecărui om care trăiește pe teritoriu. Să exiști în România este un privilegiu pe care trebuie să-l plătești. Taxele țin de filosofia statului care se traduce prin stat minimal sau maximal, statul maximal are cele mai mari taxe. Acolo unde există stat, viața în orice grotă costă, salariul funcționarilor de stat, evacuarea gunoiului și dejecțiilor, energia publică, chiria sau proprietatea, mormântul, vraciul numit astăzi în mod pompos doctor, apa de izvor decantată și filtrată, dezinsecția, minima igienă, hrana pe care nu o poți procura oricum și, poate, alfabetizarea. Statul va introduce cu forța și în grotă civilizația sa. O va închide. Spunem că puterea „economiei naționale” livrează cetățeanului bunăstarea pe care, probabil, o are. „Economia națională” este o sumă a activităților și relațiilor dezvoltate de unitățile comerciale, iar taxele plătite din profituri se varsă în bugetul statului. Cât de puternică este economia națională a României, cum se strâng taxele și cum se manifestă controlul statului român? Trebuie să vedem clar un adevăr nefericit. Economia națională a României nu a fost nicicând importantă, adică dezvoltată. Nici măcar atunci când România a avut mari zăcăminte de petrol nu s-a profitat de aceste rezerve. Nu s-a putut profita de gaze naturale, aur, cărbune, cupru, fier, uraniu, etc. Totul s-a dus fără profituri importante pentru stat, proprietarul bogățiilor subsolului. Am ajuns să ne lăudăm cu frumusețea naturală a teritoriului, care poate fi, nu-i așa, vândută și ne vom alege cu urâțenia nenaturală. Măcar a rămas ceva de vânzare. Dar cine vinde? Samsarii, samsarii vând tot. Seacă, năruie, sting lumina. Se vând pe ei, vă vând pe dumneavoastră, vând ceea ce nu există, și pe mama lor, la urma urmei. N-au patrie și conștiință. Nu vă speriați! Cei mai mari vânzători nu au fost români. În România „a vinde” devenise sinonim cu „a turna”. Astăzi are numeroase alte sensuri. De exemplu „a fi corupt”. „A cumpăra” poate însemna „a corupe”. Cert este că luat pur și simplu fizic, „corupt” înseamnă „compromis”. Fac asocieri pentru a cuprinde nebunia care ne bântuie. Pentru a micșora această corupție, care pentru omul obișnuit înseamnă perceperea de bani sau bunuri diverse pentru un serviciu necesar pe care doar persoana solicitată îl poate efectua unii au gândit să se instituie taxe suplimentare. „Persoana solicitată” va încasa ceva din aceste taxe și va fi mulțumită cu atât. Atunci când există, lăcomia nu are limită. Și toată tevatura nu are altceva la bază decât ineficiența serviciului de control.

O fostă colegă mi-a zis de ce s-a hotărât să demisioneze și să-și ia soarta „în propriile mâini”, este drept, cu sprijinul cuiva, dar asta e altă poveste. Pentru că într-o zi și-a întâlnit prietena Gina pe stradă, ieșise dintr-un magazin de lux, și a aflat că lucrează la unul dintre serviciile de control ale statului. Abia trece pe la serviciu și are un venit record! În concluzie colega mea a zis: „Eu sunt mai proastă? Dacă ea a reușit eu de ce nu aș reuși?” Și eu mă minunez văzând câte femei tinere conduc mașini de top! Probabil femeile din România sunt mai inteligente decât bărbații.

Nevastă-mea a fost multă vreme angajat comercial. A cunoscut modul în care se făcea controlul la dugheană. Periodic, nu se intersectau niciodată, dugheana era controlată de poliția economică, de garda financiară și uneori de angajați ai secției economice a primăriei. Întotdeauna acești oameni și-au luat „dreptul”. De câtva timp cer bani deși dau amenzi (mai mici). Și ei trimit bani, sus.

M-am îmbolnăvit. Am fost nevoit să trec pe la doctorul de familie fiindcă nu-mi pot lua antibiotice de capul meu. Nu știam că doctorul de familie așteaptă o recompensă pentru grija pe care mi-o poartă. Nevastă-mea m-a certat că am fost nesimțit. Mai apoi am aflat că doamna asistentă are un venit foarte mic și muncește cu adevărat din greu. Este vârful vârfului icebergului. Urmează prețul magnific al colosalei, obsesivei explozii farmaceutice. Suntem un popor bolnav. Bolnav zic? În metastază. Cele mai multe magazine, bat la fundul gol orice alt tip, sunt drogheriile, apotekele sau farmaciile. Patronii acestor înfricoșătoare perspective umane sunt înfrățiți. Urlă, țipă, se lamentează, amenință, sunt bestiali când vorbesc despre profit, care este puțin, puțin de tot în România. Sub ei stau diavolii cei mari. Vă puteți imagina un control sanitar banal la dom’ profesor fără câteva sute (de la trei în sus)? Ei se numesc somități – asta vine tot de la francezi, adică „vârfuri”. Să se aplece „vârful” către tine costă mult. Să te opereze „vârful”, te ruinează. Dacă n-ai, mai bine mori. Spune cineva aceastei porcării societate umanitară? Ar trebui numită societate porcească. Banii pe care-i dai nu trec prin sistem, nu sunt taxați de nimeni. Când vorbești de rău somitatea parcă ai păcătui. Toți vindecații îi pupă ce pot că i-au lăsat în viață o vreme, iar morții nu se pot plânge. Un medic, profesor, doctor, tot ce se poate, este un sfânt. Sfinții aduc cele mai mari profituri angajaților care îi slujesc. Așa este și la biserică. Nici sfinții bisericii nu sunt morți. Ne veghează și ei. Și biserica este scumpă. Uneori pare departe și concesivă, nu te grăbește. Vine ziua când ajungi pe mâna ei. Asemenea instituțiilor care se ocupă de sănătatea românilor, instituția bisericii este remunerată de stat din impozitele oamenilor.

Deoarece salariul minim al românului este de doar 150 de euro, cum să faci atâția oameni deștepți și importanți să fie mulțumiți de menirea lor? Plătindu-i încă o dată, de două, etc. o mulțime de taxe, donații, în majoritate fără chitanțe. Nababii noștri se tratează în pensiuni pentru nababi din țările bogate. În țările bogate unde se duc și banii noștri...

Să revenim în țară. Ajungem la vamă. Vameșul pare o persoană corectă, amabilă, cinstită. Uneori parcă este prea corectă. Îți scoate lucruri, ți le prețuiește din nou, le taxează pentru a fi introduse în țară. Prea multe cadouri, prea mulți bani! Găsești înțelegere. Dai ceva pentru înțelegere. Dacă îl cunoști pe vameș, ce nu se poate introduce în țară! Vameșii sunt persoane bogate. Salariile sunt modice însă veniturile sunt umflate cu steroizi. Poți fi uimit că un vameș, sau un fost vameș, are studii universitare și, obligat, are masteratul. Nu excelează prin inteligență, dar prin relații, oho!... O carieră de vameș poate continua în domeniul patronal. Și-a făcut firmă...

Din 1990 s-a dat liber la firme. Primele firme private au fost firmele-căpușă. O lege bine meritată de români, semnată de același idol al femeilor de la Apaca, a distrus industria română. Firmele copii private nou formate au luat contractele firmelor mamă de stat, ulterior le-au luat și clienții. Altfel nu ar fi funcționat. Credeți că a fost un complot care a distrus forța industrială a patriei? Și acela a fost doar începutul... Rapoartele statistice au demonstrat prăbușirea PIB-ului. Schimbarea bruscă a funcționării economice, cu liberalizările forțate și controversa legată de „tăierea cozii câinelui”, cum vorbea cifrat bietul domn Patriciu – de coada câinelui atârnau terenurile petrolifere din Libia, pe care magnatul le-a „șutit” (absolut legal de-altfel, erau ale țărișoarei sale, România), au legiferat struțocămila de stat român. Dacă am privi din perspectivă chineză schimbarea economiei noastre de stat, ar trebui să ne sinucidem. Dar ei au partid unic, pedeapsa cu împușcătura pentru delicte economice, și doar câțiva miliardari în euro sau dolari. La peste un miliard... de oameni! Precis suntem mult mai bogați! Și avem mare putere economică pentru că ne putem permite un Patriciu, un Țiriac, un Becali, un Popoviciu, un Nicolae, Vântu, Voiculescu, Cataramă, Năstase, Videanu, Băsescu and so all... Cum sunt acești indivizi care s-au gonflat în mulțime și astăzi sunt uriași extratereștri, cu scuturi de protecție precum navele din Războiul Lumilor? Nemiloși, cum să fie, inumani, deoarece au reșit să se înconjoare de citadele. Nici o dovadă a necinstei lor nu-i poate da jos. Sunt păziți bine și plătesc pentru imagine. Banii care au plecat și pleacă din țară nu se mai întorc. Economia română este la nivelul expus în străvechea Scrisoare pierdută de Caragiale. Ea nu aduce bani. Patronii români nu administrează firme care lucrează în profit. Și parcă doar ei! Dar nu întreabă nimeni de ce le mai au.

Angajații nu mai primesc bonuri de masă, dar acestea sunt folosite de patroni fără rușine. Își plătesc aparent angajații cu salariul minim pe economie, dar le oferă o parte din salariu la negru. Firme mari procedează la fel, de ex. H&M, ProTV, Antenele, și așa... De ce nu protestează salariatul român?

Deoarece nimeni nu protejează acest individ. Sindicatele au fost discreditate. Sunt impotente, iar conducătorii lor au fost dovediți, în mod real sau nu, ca indivizi corupți. Inspectoratul pentru muncă nu este credibil. Oricare dintre angajații lui este suspect. Poate fi cauza concedierii unei persoane contestatare, și a nenorociri unei familii care nu mai găsește de lucru în localitatea și domeniul pe care-l cunoaște.

Miroase greu mass-media din cauza comparațiilor, statisticilor și graficelor care îi descumpănesc pe cititorii naivi. Priviți salariul minim din țările noastre! În România 152 Euro, în Grecia 875 din aceeași Euro. Aceasta este diferența de valoare între noi și grecii de azi? Românii merg la muncă în Grecia să spele vase și podele, să șteargă bătrânii la fund și să le ridice construcții.

Oripilant, umilitor, gândind la binele făcut de greci românilor. Un popor de navigatori împinși de zei protectori mai puternici. Astăzi cerșesc ajutor să-și păstreze privilegiile. Care sunt șansele lor? Cred că nimeni nu are pesimismul să spună că n-ar fi mai mari decât ale noastre. Oare de ce? Grecia a fost „leagănul” civilizației și toți avem nostalgii, nemți, americani, chinezi, ce suntem. Știu arheologi români care vor să demonstreze că aici, la Carpați s-au învârtit sute de ani arienii și turanienii înainte să „dea cu banul” pe care drum să plece. „Suntem și noi ca ei!”, strigă în somn. Dar nu poți să vezi adevărul acesta nici cercetat cu microscopul. Mai știți predicțiile inițiaților, de la Coruț până la cei mai deșteptați paranormali, că românii sunt actualul popor ales de Dumnezeu? Povești despre Kogaionul dacic, și ... vai de mintea noastră de consumatori de iluzii! Dar puteți crede că nu mai credeți? Românii sunt visători astăzi cum erau și grecii la începutul istoriei lor. Din păcate nu se mai poartă nicăieri acest stil. Astăzi este en vogue stilul viguros, agresiv, incorect, necinstit, necioplit și neiertător.

Ne-am aliniat la proteste. Ce nu ar mai vrea românul? Nu ar vrea să fie prea sărac, să fie prea manipulat, să fie prea disprețuit de cei potenți și...

Românii sunt săraci pentru că România a devenit o pradă pe care au capturat-o cunoscătorii: foști nomenclaturiști, foști securiști, foștii privilegiați care și-au mărit privilegiile. Aceștia au împărțit mai apoi din prada lor altor animale de pradă. Să nu vă imaginați că oamenii sunt diferiți de animalele sălbatice. Au aceleași instincte. Suntem prăzi și suntem prădători. Cei care pradă sunt sus. Nici măcar unul dintre ei nu are compasiune. Sunt indivizi fără milă dar se prefac bine că posedă acest sentiment. Zâmbesc, glumesc, mângâie orgoliul amărâtului arătându-i uneori un picuț de atenție. „Să trăiți bine!”, este un picuț de atenție. Se uită la popor și vorbește, poate, cu Dumnezeu, deși nu este credincios.

Oamenii politici (înscriși într-un partid) plătesc un post în „aparatul de stat”, cu bani sau influență. Este bine cunoscut, eu știu chiar de la membri de partid, să fii candidat pe loc eligibil de consilier la primăria sectorului costa 7-8000 de Euro, dar pentru candidatura de primar de sector ar fi fost necesari 100 000. Puțini învârt banii lor în această afacere. Cel mai sănătos este să te împrumuți, știți? ca în comerț, închiriezi un spațiu, nu îl cumperi. Banii se înapoiază cumva, însă nu din averea personală. Iar astea sunt afacerile mici. Afacerile mai importante, precum candidaturile la președinție pot ajunge la mai bine de cinci milioane de Euro, bani care se înapoiază... cumva. Desigur nici măcar acestea nu sunt afacerile adevărate. Afacerile serioase pornesc din momentul investirii și se fac doar cu patronii recomandați ai firmelor ce interacționează cu Statul. Credeți că funcționarul de stat se expune? Sunteți inocenți. Afacerile sunt făcute prin intermediari. Să-l privim fugitiv pe patron. Un patron nu este patron. Deși „deține” peste zece firme, probabil la niciuna nu este în consiliul de administrație (dacă există așa ceva). Firmele sale sunt „patronate” de câțiva angajați ai săi. Licitațiile sunt susținute de firmele patronului de încredere, iar atunci când nu este posibil să fie doar ele, se află ușor propunerea de preț a firmelor concurente. Pare ficțiune, film american? Aici, în România, viața bate filmul.

Contractele pe care le iau „firmele sigure” nu sunt încheiate la timp, produsele nu sunt de calitate, prețurile sunt mereu prea mari, comisionul este necunoscut. Este un tip de comerț subteran. Cei care-l practică nu le pot combate pe celelalte. N-ar fi fair-play. De aceea patronul își plătește mizer angajații și nu rezonează la spaima lor pentru viitor, de aceea este putred de bogat, nesimțit, inuman. Pentru că legea, care lege?, nu se leagă de viața lui. Ce om curajos! Riscă, nu-i așa? Sunt oameni care și-au pierdut casele, viața, și au distrus viața familiei riscând. Iar cei care le-au luat nu s-au stresat prea tare, în România de azi. Aici nu sunt împușcați! Înalții funcționari de stat sunt, în totalitate, oameni bogați, copiii și nepoții lor pot fi liniștiți, au un viitor în Raiul de pe Pământ. Există panseul „Un hoț rămâne un hoț”, dar progeniturile sunt nevinovate, sunt spălate precum banii negri. Unii cred că dispariția acestei generații de apucători va schimba mentalitatea și aici. Cei care știu, au auzit ceva, despre generațiile de sacrificiu ale comuniștilor și văd că astăzi aberația persistă, nu mai au răbdare. Dar cum să schimbi neșansa de a te naște român? „Să evadăm toți”, este cumplitul slogan al generațiilor actuale îngrozite de perspectiva unui progres imposibil. Glasul țuicii, cum se spune! De la educație vine totul.

Educația, în România, a fost modificată deoarece... Motivația este aceasta. Fiecare șef are o idee diferită privind profilul omului care îl poate idolatriza. Prostuț, ușor confuz, eventual de la etnobotanice, totuși manelist convins, iubitor al tuturor raselor de animale, maniac susținător al șefului de stat, de meserie șomer, încadrat în diaspora. Acest individ este produsul uneia dintre numeroasele legi ale educației. Legea educației nu este o lege politică. Exclus. Legea educației francezilor, americanilor, englezilor, papuașilor, nu se aplică românilor. Legea educației nu poate fi asumată de un bătrân academician. Oamenii remarcabili devin academicieni după ce le-a anchilozat mintea. Legea educației este cea mai importantă, cea mai bună, mai sigură și inviolabilă lege care formează și menține solidaritatea unui popor. Fiecare om este unic dar fiecare român este fiul României. Vă mai amintiți că suntem frați? Desigur nimeni nu a fost educat astfel. Elita intelectuală a țării trebuie chemată pentru a se înțelege asupra legilor educației și culturii. Ce doriți să faceți din români, politicieni lipsiți de educație? Au devenit un popor de slugi ale europenilor. Nu mai au mândria de a-și afirma naționalitatea. Vor să-și piardă originea. Puterea politicienilor este prea mare dintr-o singură cauză. Pentru că nu există un cod al răspunderii individuale. Nu este de ajuns demisia, orice pierdere trebuie acoperită cu averea celui care o provoacă. În România plătește statul. Justiția. Oricare dintre revoluții pornește cu lozinci în care se invocă Libertatea și Egalitatea, iar când se termină ne deșteptăm că unii sunt mai egali decât ceilalți. Ascultam aseară la tv o discuție între un șomer și un lider de partid cu șanse mari să devină prim ministru de guvern. Șomerul îi cerea să i se substituie pentru o lună. Desigur, zicea politicianul, dar... asta nu rezolvă problema sărăciei. Este o versiune a celeilalte pilde cu bogatul care nu dă pomană cerșetorului deoarece în mod echitabil ar trebui să dea tuturor, ar rămâne și el pe drumuri fără să rezolve problemele cerșetorilor. Unul bogat poate să spună orice pentru a justifica situația lui privilegiată și a oferi o explicație moralizatoare pentru decadența în care se complac vicioșii. „Dacă vrei poți”, este mesajul celui care poate, iar cel care nu poate, nu-i așa?, nu poate pentru că nu vrea. Dreptatea este împărțită de magistrați. Aceștia sunt persoane îngâmfate care citesc zilnic legislația și o cunosc precum cunosc preoții Biblia, pe versete. Să nu îți umfli pieptul de mândrie? Magistratul are puterea să îngroape un om. Să creeze o conspirație (vezi Contele de Monte Cristo – o ficțiune inspirată din realitate), să manipuleze niște persoane, documente, să creeze false acuzații. „Cei mai mulți sunt cinstiți”, iar cei necinstiți nu vor fi niciodată dovediți. Dacă un condamnat a reușit să-și dovedească mai târziu nevinovăția... statul plătește rușinea detenției sale! Judecătorul a judecat în temeiul unor dovezi existente. Procurorul este vinovat! Nu-nu. Procurorul a adunat toate probele de la organele de urmărire. Poliția este vinovată! Da’ de unde!? Condamnatul a devenit suspect fiindcă nu a colaborat! Și statul răsplătește incompetența sau, puțin mai grav, conspirația. Dar ce anume poate compensa îndeajuns viața irosită? Lângă Magistratură se înfoiază Baroul. Avocații sunt maeștri în retorică, mai mari sau mai mici, pricepuți ori lipsiți de experiență, eminenți ori adevărate pacoste. Ei dau tonul și mențin isonul în Sala de Judecată. Arareori (este anomalie) un om sărac poate angaja un avocat de succes (avocatul de succes știe cum se câștigă procesul), de aceea nu există „egalitate pentru căței”. Avocatul de succes este scump, foarte scump, exagerat de scump, deoarece are cheltuieli. În România avocatul este și cel mai important politician. Ceea ce vedem astăzi în România se poate spune că s-a făcut în bună parte cu efortul inteligenței sau gândirii avocățești. O babilonie. Avocatul reprezintă pe alții în orice situație. Deoarece în parlament ajung avocații importanți ei reprezintă oamenii bogați, deși sunt aleși de săraci. Gura lor va spune ceea ce doresc clienții lor. În Parlament le pledează cauza.

Modul în care funcționează Parlamentul, puterea legislativă a statului român, ne gâtuie de indignare. Pentru ce Parlamentul se află în primul rând al impopularității la români?

1. Este văzut drept cea mai importantă aglomerare de oameni corupți.

Am auzit această replică: Dar există și oameni cinstiți acolo!

2. Sunt oameni care votează doar privilegii pentru ei. Toate celelalte legi lasă loc de interpretare, de aceea cine nu vrea să respecte legea găsește subterfugii (cunoscute inițial de aceia care au făcut-o).

3. Orice vizionare a lucrărilor Parlamentului ne arată un spectacol de circ ieftin.

4. Parlamentarii par să evolueze liber. Un politician de stânga devine de dreapta, partidele de dreapta se aliază cu partidele de stânga, chiar de extremă stânga, doctrinele zboară ciudat, se formează degrabă grupuri noi parlamentare...

5. Portretul parlamentarului este portretul unui nesimțit care își uită promisiunile și nu face nimic pentru alegători, poate pentru sponsori. Este tipul care se îmbogățește fără să știe cum.

6. A auzit cineva ceva de bine despre legile votate în Parlamentul român? Aproape toate au fost modificate imediat cum s-a schimbat puterea. Aceste legi nu au adus bunăstarea, deși Constituția statului român îl declară stat social (dar nu se spune pentru ce categorii sociale. Este social pentru ciocoi și pușcăriași fiindcă statul este administrat pentru ei).

7. Parlamentarul provine dintr-o clasă anume. Nu este clasa a opta din școala elementară ci clasa politică. Întrebați un puști de 15 ani ce planuri are pentru viitor. Vrea să emigreze. Oare de ce? Parlamentarul român este și el elev. Ce dorește parlamentarul român? Dorește să își trimită copiii să învețe în vest cu bursă de stat. Oare de ce? Toate întrebările au răspunsuri concise: D-aia!

Comentatorii politici pot absolvi acești „nedreptățiți” argumentând că în numeroase țări cu democrația la-la-la parlamentul are un procent scăzut de simpatie. „Democrație” înseamnă „stăpânirea demosului – cetățeni cu drept de vot”, dar, socotiți și dumneavoastră, are cineva din FMI drept de vot în România? Totuși, ei stăpânesc statul român! Prin urmare (o judecată simplă) statul România nu este democratic. Atunci, Constituția este un act mincinos! Cine girează Constituția? Măria sa președintele... Vedeți? Se poartă logica simplă.

Companiile străine au ajuns campionii capitalismului românesc. Aceasta poate fi prima concluzie în cazul complicat al colapsului economic. S-au transferat rezervele energetice și minerale din subsol, companiile românești profitabile și, în fine, banii populației și ale societăților comerciale către ei, cei ce dețineau capital. Transferul s-a făcut pe bani puțini deoarece statul nu mai putea să...

Statul! Înțelege cineva ce este acest „Statul”? O huidumă, un baubau cum nu există altul? „Statul este un prost administrator”, „Statul nu poate suporta plata salariilor și pensiilor”, „Statul s-a împrumutat de la FMI cu 27 de miliarde de ceva”, „Statul român nu primește verde pt viza Schengen”, ori „Statul român a fost penalizat”, dar „Ratingul de țară a fost scăzut la B-”. Ei, aici nu pricep pentru ce se spune „Rating de țară”, de ce nu este „Rating de stat”? Reprezentantul de frunte al statului se cheamă președinte al administrației de stat. Toți membrii unui grup aleg președinți de comisii, comitete, adunări, iar românii au ales președintele României. Totuși, acesta nu poate fi președintele țării, nu este președintele românilor, ci al unui consiliu care conduce administrația statului și implicit a țării. Statul este construcție aparent vie și abstractă. În numele său sunt angajați oameni, sunt înființate firme și se achiziționează materiale, aparate, case, terenuri, etc. Despre Stat se vorbește ca despre o ființă.

Marea slăbiciune a societății capitaliste, în care ne aflăm, este că persoanele juridice (state, firme, alte persoane judiciare) sunt considerate ființe. De fapt sunt construcții abstracte. De aceea penalizările se transmit grupului. Niciodată nu plătește individul care greșește și nu câștigă mai mult cel ce merită.

Astfel unii se îmbogățesc nemeritat sărăcindu-i pe alții. De aceea există patroni, în mod normal societățile comerciale ar fi formate din asociați. Desigur ambițiile noastre ne divizează. Dar... șeful statului trebuie să fie un om gata să-și asume greșelile staff-ului său. Demisia se dă întotdeauna în grup. Este un act de demnitate nu o rușine. Onoarea de a fi șeful de stat ales de o națiune bate orice înfrângere. Nu putem fi înfrânți decât de circumstanțe în care alții probabil sunt mai calificați. Poate ați observat că indivizii carismatici nu sunt cele mai înțelepte persoane. Au un lustru care ne orbește.

Să lăsăm președinții și acoliții lor pentru a ne răzvrăti împotriva mass-mediei. Observăm că spectacolul politic ne-a scos în prim-plan o categorie de vorbăreți și scriitori de articole chemați editorialiști. Editorialistul ne captează atenția cu tonul său vehement, moralizator, pertinent. Ne vorbește așa cum știe să scrie, apăsat, memorabil, epocal. Fiecare dintre ei poate concepe discursuri pe teme diverse deoarece este o persoană cultă. Cunoscând lumea atât de bine un asemenea personaj ne polarizează opiniile, ne inspiră. Ne trezim câteodată că fraternizăm susținând o idee a cărei sursă a fost distinsul emitent de opinii. Ideile trimise prin mass-media par să ne tranziteze dar se adună rezidual în capetele noastre mici. Astfel se formează și opiniile noastre, oameni simpli informați de cei ce știu.

Diverse domnișoare inteligente, domni cu morgă și stil, bunici cu experiență copleșitoare de viață, cărturari eminenți, savanți și conducători de organizații cum nu se poate mai folositoare, țin speach-uri și show-uri TV, întrerupte din când în când de reclame publicitare. Din toată mascarada aceasta putem extrage un singur adevăr, hai să-l extragem!, se cheamă-ă-ă... Profit. Ați auzit minciuna că televiziunile comerciale ar fi gratuite pentru public și există bietele datorită publicității? Prețul suplimentar pe care-l plătesc spectatorii acestor teveuri (excluzând prețul cablului) este prețul produselor menținute mari de companiile care își fac reclamă. Banii pe reclamă se recuperează prin preț. Bună ziua! Nimic nu este gratuit pe lumea aceasta, nici măcar un show politic! Suntem învârtiți în morișca unor indivizi care stau mult mai relaxați în domeniul finanțelor decât noi cei care îi privim. I se spune „spectacol interactiv”. Vedem un protest, este întrebat protestatarul, apare un comentator, părerea lui este importantă, este acostat omul politic care ne vorbește despre politica partidului său, e contestat de politicianul advers, se face o masă rotundă despre... Publicitate! Am prezentat o parte din distracția oferită de o televiziune plasată pe nișa social-politică, dar putem să gravităm pe toate nișele. Suntem sugestionați că informația de tip teve înseamnă cultură. Astfel se îndepărtează, ușor, informația pe hârtie. Hârtia se folosește tot mai mult pentru „o atingere delicată”. Plasat la limita dreaptă a nevoii noastre de cunoaștere s-a dezvoltat internetul. Evident că nici el nu este gratuit, evident că nici informațiile care vin de departe nu sunt sigure, mai mult, lumea internetului este chiar mai iluzorie decât lumea teve (copleșită de telenovele), deoarece ne implică într-o realitate virtuală îmbolnăvită de viruși, de speculanți, de informație falsă, de noi prieteni periculoși. Dar, accesul la cunoaștere este aproape instantaneu. Dicționarele și enciclopediile, jurnalele, îți stau la nas, te informezi despre aproape tot ce se întâmplă și te poți populariza mai repede, te delectezi la domiciliu și în fine, poți comunica în același timp. Teveul, așa cum este azi, nu mai are mult timp de trăit, dar încă se află în perioada de glorie! Încă ne minte convingător. Informația nu se transmite direct ci prin mijlocirea sa, urmată de comentariu. Comentatorii se prezintă pe ei înșiși ori reprezintă interesele altora? Noi, oamenii, nu doar românii, ne ascundem bine interesele. Deși acestea privesc bunăstarea personală, eventual a familiei, amploarea lor nu este prezentată în mod sincer. Doi oameni cerșesc. Unul este interesat să-și achiziționeze un Ferrari altul măcar o pâine. Unul este speculant, celălalt subviețuitor. Se întâmplă în România de azi, o țară unde organul de apărare antiinfracțional este șchiop. Pentru a vedea la ce picior șchioapătă vă dau un exemplu. Un bătrân din localitatea B. a fost jefuit într-o seară de un individ mascat. Cercetarea nu a găsit urme relevante și poliția a renunțat să caute tâlharul, insinuând ulterior că omul și-a înscenat jaful dintr-un motiv... necunoscut. Un om de 88 de ani! Polițiștii nu se pot lecui de vechi privilegii. Oricât de tineri ei sunt școliți de bătrâni. Iar bătrânii au nostalgii. Tot ce se face în poliție are un aer vetust, funcționează după scheme cunoscute, iar în ultima vreme parcă a prins și o lene. Dacă automobilele parchează pe orice și nu se dau amenzi pentru că „organul” înțelege șoferul, de parcă s-ar circula pe mica înțelegere, la fel se poate scurta pe străzi cu sens interzis, și ce mai contează că zonele de parcare sunt monitorizate de interlopi, sau că lucrurile merg rău și suntem sufocați de mono și bioxizi, că prin hrana noastră circulă metale grele, că suntem uciși sistematic de substanțe cancerigene sau că am devenit colerici și violenți, noi, românii cei glumeți și primitori! Nu se ocupă poliția, e peste piciorul ei. Să recunoaștem există ceva care s-a dezvoltat și la poliție, instituția purtătorului de cuvânt. Ne poartă cu vântul. Poliția a fost împărțită în poliție locală și poliție centrală.

De ce ambele instituții se cheamă „poliție” nu mă întrebați că nici eu nu vă întreb pe dumneavoastră. Probabil pentru că niciuna nu se mai ocupă de noi, cetățenii. De noi se preocupă jandarmeria, o grupare cu băieți care se pregătesc să ne bată. E drept că uneori dau și spargeri la interlopi. Totul este transmis indirect la teve să li se vadă eficiența. Orice serviciu de control al Statului își demonstrează eficiența la teve. Cheamă omul care duce camera să vadă plătitorul pentru ce dă banul unui grozav apărător al sănătății sale. Altfel nu mai face nimic legal, dar când face... este vedetă.

România este o țară în care prima grijă a gospodarului țăran, după... continuăm să-i zicem „revoluție”, a fost să distrugă agricultura, să renunțe la creșterea animalelor, să vandalizeze infrastructura de irigații și să taie copacii livezilor. Aceasta a fost activitatea sa revoluționară. Nu s-a mai petrecut nici măcar la renumitele răscoale țărănești. Copiii țăranului au plecat să practice agricultura în industrie, justiție, dar mai ales în politică. Priviți: Traian Băsescu, comuna Basarabi (azi oraș), Emil Boc, sat Răchițele, Vasile Blaga, comuna Petrileni, etc. Am scris alături de nume locul nașterii. Dacă ei nu ar fi luat puterea, ni se oferea alternativa orășenilor dubioși. Biografiile oamenilor sunt întotdeauna ciudate. Perfecți sunt doar roboții până se defectează. A venit timpul să se cumpere masiv pământul patriei. De ce? Să se cultive. Iată-i pe noii moșieri! Cei mai mulți vin de-afară. Moșierul italian, portughez, indian, arab, maghiar și, ici-colo, român. Îl așteptăm pe cel chinez. Ce mai avem de vânzare? Cei fără suflet vă scot sufletele, dar nu pentru ei, pentru ca să fiți la fel de goi.

1989 este, spun niște tipi, un reper al schimbării mondiale. Mie nu mi s-a părut altceva decât o lucrătură sovietică, dar fie. Căderea pieței din estul Europei numită CAER, a creat o problemă gravă industriei din România deoarece se orientase exclusiv spre această piață. Totul a fost cauzat de nebunia achitării datoriei externe. Refacerea piețelor externe s-a dovedit imposibilă astfel încât industria a murit. Cine avea nevoie de produse românești de calitate mai slabă în condițiile unei concurențe puternice? De unde să plătești mulțimea? De niciunde însă pe această temă s-a împrumutat, și s-a împrumutat, și s-a împrumutat statul pentru a-și alăpta upperclass-a. Nimic nu s-a ales din împrumuturi, iar populația a sărăcit masiv. Să vinzi tot, să împrumuți zeci de miliarde..., pentru a susține o șmecherie politică, tot înșelătorie se cheamă. Și, de parcă nu ar fi un blestem prea mare puhoiul de oportuniști care se luptă pentru ultima parte a ciolanului, am devenit membri ai NATO și europeni cu acte. Plătim greu fericirea de a fi în rândul lumii. Ce spuneți că ar fi câștigat românul din aceste alianțe? A intrat în război cu Irakul. Îl cam împilau irakienii! Au trecut de sub influența lagărului din est sub influența lagărului vestic. Exportă ieftin semifabricate la ei și importă scump tehnologie și mâncare. Mănâcă el delicatesele Europei maxima? Cele mai gustoase legume, carnea cu glutamat, excepționalele lor mezeluri!... Ueh! Nu mai are bun gust la papilă dar se îmbrăcă fără mofturi, cu haine făcute în China. Nimic de la noi, nici măcar usturoi! Uneori se promovează, în corturi mari, haine românești. Doar vechituri pentru indivizi îmbătrâniți.

Se știe că cel mai bun capital al unei țări este tineretul. Populația României a îmbătrânit. Se micșorează zi de zi dar, cel puțin, există o speranță, populația țigănească, zisă romă, crește sănătos. Acest avânt se simte în cultura românilor tot mai puternic. Asimilarea țiganilor a creat o categorie de metiși care își spun români dar se simt țigani. Ceva asemănător este în SUA unde mulatrii nu sunt acceptați de negri dar nici de albi astfel încât se consideră „de culoare”. Populațiile metise au o cultură a lor, un melanj, se inspiră din culturile altor populații, însușind sau adaptând motive străine. Astfel a apărut în România „maneaua” și fenomenul „manelism”. Pentru că sunt un maniac al teveului am zărit pricepuții vorbind despre manea, chiar despre o istorie a manelei și a minunatei bresle țigănești „lautarii”. Acum, dacă tot m-am lovit de acest subiect, să îl leg de semantică, doar puțin. Cuvântul „lăutar” vine de la „lăută”, un instrument cu corzi de origine turcă. Cuvântul „manea” vine și el din limba turcă, cuvântul original este „manel” și înseamnă cântec de dragoste. Ghinionul poporului român este că și-a format cultura pe tipar turcesc. Lăutarul a fost un interpret instrumental pentru muzica dezlânată a tarafelor de inspirație turcească. Interpretarea „celebrului” Barbu Lăutaru, astăzi ne-ar amuza. Țiganii, o populație instabilă, au găsit oportunitate în organizarea de tarafuri pentru ocazii care cereau muzichie. Astfel s-a creat o breaslă țigănească de lăutari, angajați pentru a întreține petrecerile.

Cedarea aproape exclusivă a acestei piețe, din domeniul distracției populare, a dus în timp la sugrumarea obiceiurilor autohtone. Ascultați! Abia mai gâfâie. Viitorul lor este sumbru. S-au dus vremurile când lăutarii interpretau doine românești. Chiar muzica de petrecere zisă „muzică lăutărească” era de inspirație românească. Maneaua care a explodat din anii ’80, după electronizarea tarafului, nu este „cântec de dragoste” ci de... dans. Cântecul de dans, în limba turcă, pentru a menține filiația, se cheamă „gazel”. Corect ar fi să spunem manelei „gazea”. Astăzi maneaua este o lălăială zgomotoasă, cu inserții legate de risipirea banilor câștigați la negru, de inspirație arabă, turcească, indiană și, asta este cel mai ciudat!, sârbească. Textele sunt încă în limba română. De fapt „maneaua” este „chiciul” românesc, iar popularitatea ei este exacerbată la teve. S-a creat astfel imaginea periculoasă a poporului român de origine țigănească. Cred că observați ce artiști „români” sunt invitați în Franța pentru a-i delecta pe frații noștri de gintă. Vă distrează muzica „celebrului” ansamblu Damian, muzică din filmele vechi ale lui Kusturica și Emil Loteanu, plus muzica românească manelizată, de parcă ar fi țigănească? Mi-e greu să înțeleg cine este interesat să se afișeze în lume această imagine, dar vă asigur și mie îmi este teamă de trădare. Cineva manelizează cultura română. O seacă de valoare și o acoperă de noroi. Să-i căutăm! Nu vreau să acuz doar teveurile, acolo se aplică șmecheria profitului nesimțit, iar cei care fac bani din nimic plătesc popularizarea prostului gust, problema este sus, nici măcar la politicieni, problema este la elita intelectuală. Ați văzut, toți au văzut cum se aprinde populația. Românul are nevoie de scânteie. În 1989, s-a inflamat după ce a crâcnit un ungur, am constatat ulterior, antiromân, în 2012 un arab, la fel, fără simpatii față de probleme sociale afișate ulterior de manifestanți. Pentru cultură ar trebui să își arate protestul oamenii integri ai culturii române. Care dintre aceștia, doamne sau domni, au un bun renume, să mute românul din casă pe stradă? Oamenii valoroși de cultură români se ascund, nu participă. La vedere, ca de obicei, sunt profitorii. Astfel se scrie istoria. Când elita, echipajul, fuge primul de pe vapor, ce șanse mai au pasagerii?

România a pierdut războiul mondial. A fost un război început în 1914, terminat abia în 1989. Un război început curajos, terminat în genunchi. Ne rugăm, asta ne-a rămas. Cortina de fier s-a tras, zidul s-a prăbușit pe noi! Vae victis!

Am scris o carte despre viitorul pe care îl putem avea dacă nu ne deșteptăm la timp. I-am zis „Vizită în infern”, apoi „Apocalipsa după Georgescu”. Sunt o persoană optimistă, și consider cartea mea, deși inspirată, un exorcism.

Nu se poate vorbi despre situația actuală a românilor fără să le înțelegi istoria, să vezi cum au ajuns aici, să le cunoști valorile, să pricepi temperamentul națiunii și abia apoi să le vezi speranțele și realizările. Cum putea românul să ajungă mult mai bine? Este un fel de a-ți vedea destinul și a gândi cum să îl schimbi. Păi nu se poate, din moment ce destin egal fatalitate. Prin urmare românul a avut acest parcurs. Mai departe va avea altul. Cred că e timpul ca „deștepții” să-și încheie evoluția și să se mobilizeze adevărații români deștepți. Altfel se va șterge curând și amintirea.