Nu ne-am
– Nu ne-am născut egali, am constatat într-o zi, cu glas tare de parcă m-aș fi trezit citind această deșteptăciune într-un tabloid pasat vesel prin birou.
– Ce tot vorbești, m-a întors din convingeri colegul meu Militaru, ce vorbești? Cu toții ne-am născut în curu’ gol și-am fost înveliți în scutece...
– Te contrazic, am replicat (eu sunt Gică Contra), te contrazic... Nu exista egalitate nicicum. Nu semănăm, suntem unici din p.d.v. genetic, unii se nasc prematur, alții prin cezariană, unii sunt fete, alții băieți, ori androgini, unii negri, alții...
– O! Ho! Nu vreau să te mai aud! Nu vreau... Androizi...! Gata! Nu vezi că vorbești prostii?
Colegul meu, Militaru, e nostalgic, a avut și el, cândva, o situație invidiată, și nu este simpatizantul francezului cu nume rusesc, Rousseau, care a prostit lumea cu triada sa: „Liberté, Le-le-le, Le-le-le”. Militaru e comunist nu pentru că are vreo înțelegere pentru „Comuna din Paris” ori „Manifestul” companiei Marx & Engels, ci se trage din comuna Bolintin. Are convingeri care locuiesc prin cămăruțe dosite în subsoluri nepătrunse de alte minți, exceptând-o pe a sa. Am renunțat să-i transmit ceva deoarece nu înțeleg nici eu prea bine. Desigur, nici eu nu sunt ușor de convins, deși mă las mereu înșelat de șansa altora, deoarece nu mă pot abține să fiu naiv și să cred că o pot mișca din loc pe a mea, dacă voi aplica aceeași formulă de succes. Nu. Nici cu șanse egale nu ne-am născut...
Un tip numit Chirilă, mic patron al unei firme imobiliare, grăsun, cu mustață, repezit la vorbă și bâlbâit, mi-a formulat, cu argumente, o teorie despre curajul patronilor, despre riscurile, reușita lor și despre dreptul la o viață îndestulată.
„Investitorii sunt oameni superiori”, a zis într-un moment de maximă confidențialitate. Ce puteam eu spune? N-am reușit să devin patron, prin urmare mă desconsidera... „Așa e, nu poate fi altfel!” Patronul meu actual are și el o vorba memorabilă: „Nu toată lumea trebuie să trăiască bine!” Mă emoționează înțelepciunea șefuților. Cu toții sunt parveniți și nemernici, dar ei nu știu sau nu vor să se știe, sunt într-o culpă, cu premeditare. Au devenit brusc indivizi al căror cuvânt s-a îngrășat, e obez.
Parveniții aveau printre români nume de „ciocoi”, iar parvenirea se numea „ciocoism”. Într-o povestire, Topârceanu spunea că, fiind prizonier la bulgari, a fost chestionat: „rumunski ciocoi?” Suna ca un titlu nobiliar! Rumunski ciocoi! Toată gașca aceasta de parveniți ai ultimelor decenii poate fi numită: clasă ciocoiască. Cu toții au înșelat ceva ori pe cineva pentru a se îmbogăți. Au luat mită, au delapidat, au jefuit, au sărăcit statul și oamenii onești (ori numai creduli), au dat tunuri numite „inginerii financiare”, ceea ce le-a adus supranumele de „băieți deștepți”, ajunși în funcții publice au făcut abuz de putere, au mințit, dar și-au lăudat cinstea, au votat legi care-i favorizează, și continuă să-i distrugă pe alții sfidând civilizația și morala. Cu toții își construiesc viitorul „afară”, copiii, nepoții sunt născuți în alte țări, apoi sunt educați în alte civilizații, nu pentru a veni cu ceva bun de-acolo, cum, poate, făcuseră boierii pașoptiști, ci pentru a se refugia în caz de urgență, când prostimea de maneliști și sălbateci se va răzvrăti. Este parcă o grabă de a jefui tot ceea ce poate fi jefuit, iar acest jaf se va opri când ultimul va stinge lumina. Oricum nu aduce nimic bun pentru prostime înrudirea cu mama Europa.
Nu mai poate fi salvată societatea română de la prostituția în care se complace. Oameni inteligenți, siguri de mintea și puterea lor, educați și hotărați să schimbe ceva în bine sunt manipulați de indivizi putrezi. Suntem pe teritoriul còpiilor de proastă calitate.
Corupția este fenomenul de degradare a materialului, organului, omului, civilizației și credințelor sale. Corupția este cvasitotală, este lângă noi și ne însoțește de la naștere, ne leagănă și ne mângâie matern (pentru că este de gen feminin). Corupția ne educă, ne seduce, ne crește și ne propulsează în lumea ciocoilor pe care noi, toți ceilalți, îi invidiem. De ce spunem că dorim să o eradicăm? Nu-i adevărat, nu vrem... NU TREBUIE!
Cum te poți naște fără să mituiască, cineva, ginecologul? Strâmb, oligofren, cu membrele frânte, sau fără mamă. Cum poți fi educat dacă părinții nu-și permit atențiile pentru educatori, profesori, dacă nu plătesc din greu meditații astfel încât să fii „egal” celorlalți copii, dacă n-au bani pentru studiile tale de tânăr și dacă nu ai relații care să te așeze din start acolo unde se fac... banii, cum îți menții sănătatea fără să plătești (nu-i așa, datoriile medicului sunt mai importante decât ale noastre), cum îți poți permite să mori dacă nu ai o relație pioasă cu Cel de sus, prin intermediarii Domniei sale pe Pământ...? Și toți cei pe care-i plătești mai sunt plătiți o data de Stat. Întotdeauna mult mai bine decât tine.
Am sărit o mulțime de alte situații în care te folosești cu pricepere de caracter. Acela care-i înnăscut. Ce diferiți mai suntem, după zodiac. Nu-l întreb pe Militaru ce crede despre zodiac fiindcă nu crede. Nu crede în chiromanție, nici măcar în ghicitul în cafea,... Deși, recunoaște că suntem foarte diferiți. Și suntem diferiți din cauze ereditare, adică ne-am născut din părinți diferiți, dar, în fine... destul de... egali. Fir-ar să fie de încâlceală!
Privești pe panoul TV cum ne povățuiesc privilegiații acestei conjuncturi sociale. Ne-am plictisit demult de ei, dar nu-i putem clinti. S-au lipit de posturi cu acces la „cașcaval”. Și vin de sus, mulți dintre ei sunt „porcii” lui Orwell, sau „câinii negri”, născuți de foștii nomenclaturiști sau securiști, prin urmare oarecum... „oameni”. Ce destin mai poți avea printre atâți hămesiți care nu se vor satura vreodată, nici fiii lor, nici fiii fiilor lor... Ei sunt mai egali decât tine...
– Ce spui că s-a schimbat?
– A! Îmi amintesc ce inteligenți se considerau românii, sau cât de frumoși…
Încă stau printre noi tinerii reporteri care-ți agață în stradă tot felul de întrebări idioate: „Nu-i așa că sunt frumoase româncele?” Și urații ce să spună? „Sunt deștepte, doar au ajuns cele mai cunoscute curve ale Europei! Iar românii superinteligenți sunt tâlhari și violatori!
Cunoașteți personalități internaționale, formate în acești… câți ani sunt?... de origine română? Cunoașteți o persoană verticală, fără pată, din politică, de origine română?...
Noi suntem români, educați din nefericire de netoți și ifosarzi, conduși de indivizi a căror singură grijă este să acumuleze avere materială, chiar dacă distrug tradițiile, înstrăinează patrimoniul, sărăcesc populația și o aruncă în bezna ignoranței. „Nu creșteți prețul pâinii și dați-le circ!” Noi nu ne-am născut englezi, francezi, nemți, luxemburghezi, elvețieni, austrieci... Noi ne-am născut maneliști.
Comentarii
Trimiteți un comentariu