În căutarea omului superior

Am pătruns în această existență fără nici o informație, gol. De atunci am văzut numeroase nașteri de oameni sau alte ființe. Se pare că este o modificare celulară, un spectacol, programat, de explozii celulare din care se dezvoltă o ființă. „Cum a ajuns omul om în lumea lui?” sau „Cine sunt?”... Întrebări stupide cu răspunsuri teologice. Altfel nu se pun. Această lume umană are memorie colectivă stocată în baze de date. Din memoria colectivă se alimentează memoriile individuale. Să spunem că memoria individuală este localizată în organul central denumit creier. Este, în mod general, obiectiv-științific și subiectiv-senzorial, în cap. Stau deja bine-mersi în corpul meu și am în memorie câteva repere în jurul cărora există lumea mea: Țâța sau suzeta, figura unei ființe binevoitoare, o zdrăngănea și... atât.

Universul omului crește împreună cu mintea lui. Mintea umană este o interfață care oferă acces la memorie. Cu cât este mai performantă cu atât strânge mai multă informație și o folosește mai repede.

Mă pot vedea numai în corpuri care reflectă lumina. Am o imagine. Când am aflat că mă reprezintă, i-am zis „Eu”. Atunci, probabil, a apărut conștiința „de mine”.

Animalele au instincte parentale, adică își ajută puii să crească și îi educă să fie la fel de înzestrați. Sunt și excepții. Privind spectacolul naturii, așa cum este prezentat de oameni, se pare că scopul existenței este supraviețuirea unui corp până la limitele sale naturale. Moartea este finalul trist al lumii.

Educația omului are scopul să producă o piesă dintr-un ansamblu care lucrează la o operă modificată neîncetat: civilizația umană. Există părerea că oamenii sunt creatori și consumatori, prin urmare doar primii... Nu-i adevărat. Civilizația umană există datorită consumului. Probabil...

Oamenii trăiesc în comunități acceptând reguli pentru relațiile reciproce. Copilul este un om mic protejat de comunitate. Relațiile sociale, legiferate într-o comunitate, se simt în mod evident devreme dar sunt înțelese târziu. Ați auzit vorbindu-se despre eugenie? Este un mod de a spune că nu ne naștem egali. Nașterea inegală există la toate animalele sociale. Clanurile conducătoare au ascendent moral și fizic asupra grupului inferior. Implicit progeniturile. Prin urmare este o simplă moștenire animală. Pentru că omul este animal... Sau poate nu? Și-a găsit rude mult mai puternice și le-a numit... divinități. Toate se aseamănă ființelor din natură, deoarece despre ceea ce nu se cunoaște nu se poate vorbi. Cuvântul este baza comunicării. Cei care nu-l folosesc rag, latră, ciripesc, miaună, etc.

Copilul trăiește într-o lume redusă. Oricât de multe poate acumula în memorie, cunoașterea lui funcționează intuitiv. Excepțional, precoce, uimitor, genial,...! V-au fixat, v-au încremenit aptitudinile, talentele unor puști, v-au perplexat?

Stau în grup și accept mentalitatea lui dacă vreau să-mi continui starea. Să accept prin urmare că „nașterea bună”, ereditatea, crește valoarea unui copil, accept că instrucția, educația, calitatea lor, creează un avans mental, că unii sunt destinați să devină notorii. Omul X este o ființă care evoluează într-un mod specific animalelor pământene (nu contează aici că el le-a numit). Omenirea, aglomerația de oameni care acoperă Terra, pare tot o ființă. Cred că a îmbătrânit ceva deși este în expansiune. Și Universul, nu-i așa, este expansiv... Nu cred că este ceva comparabil cu morga unei persoane stabilizate pe o poziție de rigoare. Este ca un blestem cumplit din care nu se poate ieși. Este ca și cum oameni care au știință despre fenomenul fizic al deplasării liniilor spectrale spre roșu, sau unde își doresc, permit Universului, un creuzet de galaxii, să se extindă, sau nu. Omul, ce-i omul? iată omul! Este un simplu element al mulțimii sau Omul-simbol? Să-l scoatem din mulțime pe Omul-simbol. Să-i zicem Mani. O persoană cu destin nefericit care prezintă cele două fețe ale monedei. Tot ceea ce există are două fețe: una bună și alta rea. Binele și Răul, principiile eterne, vin de sus. Sus este El.

Dacă aș fi fost cățelul doamnei Sfetcu, vecina, aș fi etichetat drept inutilă orice informație despre acel messia, că a fost om și că această lume are nevoie de explicații încurcate, sau că oamenii cred în zei... Adevărurile oamenilor se aplică și cățeilor? Probabil cele din dogma lui Mani. Pentru că folosesc aceleași principii pentru a înțelege lumea lor: binele și răul.

Omul-simbol polarizează oamenii simpli, care vor să tragă un folos minimal. El poate fi cunoscut doar accesând documente în care sunt date privitoare la existența sa. Putem să simțim cumva adevărul Istoriei?

Copil fiind am fost nevoit să reproduc propoziții întregi din „cărți de istorie”. O persoană mereu mai vârstnică îmi aprecia efortul de a memora acele vorbe. Mă mândream că nu greșeam flagrant anii importanți și personajele. Toate aveau legătură cu trecutul îndepărtat. Când Istoria „s-a scris” în anii care au legătură cu existența mea, am simțit aceeași incertitudine. Totul este manipulat de indivizi, organizații, puteri, din interior sau exterior, de pe Marte sau din apropierea stelei Sirius, de unde se trag faraonii. Iar comentariile sunt angoasante. Pentru ce, cum au influențat, previziuni, ajungem în lumea doctorilor în cuno-științe. Există o legătură între ei și oamenii simpli? Am dubii. Dar se pare că am găsit o legătură surpriză dintre doctori și acei copii f. f. dotați, plânși de toți că n-au avut copilărie.

Copilăria Omului ce poate fi? Cred că se încheie undeva, aproape de sfârșitul Renașterii. Iluminismul intră clar în perioada de adolescență. Romantismul, Revoluțiile burgheze... Apoi, am ucis tinerețea Omenirii în războaie tenebroase. Astăzi probabil Omenirea s-a maturizat, dar va cădea iremediabil, ca un om. Copilăria durează mai mult, iar bătrânețea cel mai puțin.

Exist în Universul temporal, cred. Să fii copil înseamnă să fii inocent, să visezi eroi, să ai mereu aură protectoare. Când eroii se transformă în idoli, când omul are primele regrete și se crede independent și-a pierdut copilăria. Bătrânețea este atunci când alții te aprobă din politețe, iar visele văd negru.

Curiozitatea infantilă este bulversată de instinctul sexual. Își pot menține atenția tinerii oameni asupra acumulării de informație? Este momentul opțiunii profesionale. Într-o mare de stele se deschid drumuri. Fiecare drum există prin legendele sale, poveștile de succes. Bani, avere, paradisuri, invenții, notorietate, glorie...! Puterea! Între toate scopurile pe care le țintesc tinerii puterea de a manipula oameni și lucruri, este pe primul loc. Vrăjitor, păpușar, farsor, iluzionist, în ipostaze diverse, cât mai influente. Pentru aceste poziții considerate de succes oamenii scad standardul omeniei, fac compromisuri. Omenie înseamnă compasiune și solidaritate față de oameni.

Care este ținta „Omului”, sinecdoca „Omenirii”? Dacă privim extraterestru civilizația umană, ținta omului este autodistrugerea. Dacă privim terestru am spune că este suferința. Omenirea se torturează pentru a se sinucide. Hrana este nesănătoasă, planeta este secată de resurse, prima grijă este înarmarea cu scopul de a ucide, iar durerea este clădită din disprețul omului față de om. Disprețul se cultivă din prima zi când observi o diferență între tine și mine. Și de atunci crește. Discriminarea este deosebirea dintre obiecte (sau persoane). Discriminarea care duce la lipsire de drepturi este o malformație politică. Disprețul construiește o scară a discriminării. „Superior” înseamnă „deasupra”, nu „mai bun”.

Poți spune că disprețul este un sentiment care nu exclude omenia. Un neamț de la ambasadă vorbea în 1940 despre români așa cum ne imaginăm că ar putea să o facă astăzi, considerându-i înapoiați și incapabili să se autoconducă, prin urmare, din omenie, pentru a-i aduce într-un spațiu civilizat, propunea colonizarea pașnică a României. Am intrat brutal în lumea oamenilor superiori. Nu doar nemții și-au format o civilizație cu viziunea aceasta asupra semenilor. Francezii, englezii, evreii... americanii, rușii, turcii, arabii, japonezii, chinezii,... asta doar privindu-ne dureros la națiuni. Știți ce mai spunea neamțul acela anonim? Că românii nu pot forma o națiune. Prin urmare o națiune constituită asemenea celei germane este motiv de mândrie și superioritate... Uitați-vă în Cartea Sfântă! Iahve-Dumnezeu afirmă explicit în toate limbile care au adoptat canonul acestei Scrieri: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău (Moise), Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov! Pentru ce se mai cred toți ceilalți credincioși? Deasupra stă poporul lui Izrael. De ce vorbește papa în limba italiană sau latină? Cum ar putea să fie întâiul, strălucitorul, reprezentant al nefericitului și modestului Isus Cristos? Isus vorbea în aramaică... Dar, Isus Cristos nu se credea decât Fiul omului, iar papa este catolic adică universal. Mă extrag, mă resorb, revin la ceea ce sunt. O ființă, un fir, într-un spațiu copleșitor. Superior cine îmi este? Ridic ochii, organe de simț care-mi așază pe creier o imagine. În memorie am tot ce îmi trebuie să declar sinapsele închise. Stau biped pe o planetă aproape sferică, atras de ea conform legii atracției universale astfel încât nu pot pluti, privind în sus văd atmosfera albastră din cauza refracției în atmosferă a luminii solare, dar știu că mai departe este spațiul fără culoare pe care stau astrele. Știu? Presupun. Știința mea este o simplă bănuială. Alții au făcut demonstrații, logice până ce nu sunt combătute. Exist în lumea lui „nimic nu este etern” sau „totul se transformă”. Deci...

Dacă citim Istoria, vom constata că toate populațiile de origine caucaziană au invadat teritorii locuite. Multe obiceiuri ale populațiilor neolitice au supraviețuit. Strămoșii sunt incerți. Populațiile germanice și slave ajunse în Europa au fost mai numeroase. Succesul lor în timp se datorează numărului. Civilizația de care azi sunt mândri falnicii lor membri, i-a ajuns mult mai târziu. Asta doar dacă citim Istoria. Altfel stau lucrurile dacă nu o facem. Marele purtător al mustății germane, Friedrich Nietzsche, a deschis drum pentru statutul omului superior. Dintr-o falsă pudoare sau pur și simplu în mod fals, un grup de burghezi declarau la sfârșitul secolului al optsprezecelea orice troglodit drept egalul și fratele lor! Nu i-a ținut mult timp. Abia își lansase, e drept, fără succes, capodopera, Nietzsche...

Societatea troglodiților l-a avut părinte spiritual pe Platon. Acceptându-i „adevărul” privind cunoașterea umană, l-am putea declara „Alesul”. Poate că a fost „ales” Platon deoarece Omul (Omenirea) nu a uitat încă de el.

Un cuceritor devine superior prin forță. Statutul superior al unui om servit de altul este acceptat din rațiuni vitale. Dreptul celui mai tare a fost dreptul la superioritate. Toată societatea umană e stratificată. Am găsit „scara” și am fost învățat unde mă situez. Jos, jos de tot... De ce? Când am îndrăznit să-mi iau nasul, doar puțin, la purtare, mi-a căzut în cap toată, incredibila, uriașa operă a... Să spun personalități, să spun uriași, munți, să spun divinități...? Ce sunt eu în această viață? Mă strivesc toate aceste inteligențe copleșitoare... Nici umilința nu este prea puțin dacă te compari cu... Sunt nul deci... exist!

Ați citit „If”, poemul lui Kipling? Copilul său a murit în război. Era prototipul omului superior. Ați auzit de contele, tatăl său l-a născut conte, de Gobineau, cel cu superioritatea mamei de arian? Avea într-o poză un aer... superior. Vă puteți întreba de ce un german este superior unui evreu sau invers? De ce Richard Strauss îi putea fi superior lui Gershwin, sau un profesor discipolului, ori războinicul massai celui sumburu sau regele pajului?... Este, totuși, o lume pieritoare!

Nu am ce să fac, sunt cumva aici dar este evident că nu am creat această lume imposibil de modificat. Știți ceva? Eu nu sunt ascultat, nu sunt văzut. Sunt cam nesimțit. Oricât zgomot am făcut, orice indignare mi-am putut exprima, fie că am fost profund ori superficial, liniștit sau agitat, în memoria mea am construit o scară. Întotdeauna cei care nu sunt eu cunosc bine scara și o utilizează în relația pe care o avem. Omul superior se cheamă șef. Inferiorul este numit subordonat. Șeful îi manipulează voința. Un om își poate forma subconștient complexe. Unii, ca mine, au complexe de inferioritate, alții... tocmai invers. Am văzut, acum ceva ani, descoperirea unor curioși în biroul unui coleg, o mulțime de coli albe cu o singură inscripție multiplicată: SUNT CEL MAI INTELIGENT, SUNT CEL MAI INTELIGENT, SUNT....

Simpla noastră cultură generală, astfel spunem nimicurilor strânse ca informații în magazia de date, ne dezvăluie nume de oameni care au marcat civilizația umană, titanii. Când văd cum au evoluat pot defini marea performanță: Eugenie, Dumnezeu și Calea. Pasiunea este indusă. Credeți că este ceva întâmplător? Îcî! Nu e. Spun asta nu din invidie, incompetență, ratare, spirit stins, de măgar sau pitecantrop. Inspirația, oameni mici, se oferă doar într-o lume transcendentă, cocoțată pe o treaptă superioară. Nu vă ofensez deoarece știu că nu citiți. Acesta sunt eu, un nu știu ce claustrat într-un aparent spațiu infinit, redus la propriul meu spațiu mental. Pare trist...