A educa, educație

Văd cele două limite ale vieții unui om, momentul în care moașa extrage din matrice noul născut murdar, cu cordonul ombilical încă netăiat și cel al ultimei suflări, al exitusului, cum i-ar zice un medic. Între început și sfârșit, maternitate și cimitir, omul există în această poveste. Să o numim existență. Avem un drum de parcurs, niște premize, cum ar fi codul genetic personal, starea materială și intelectuală a protectorilor noștri, locul pe Terra și tradiția sa culturală, nivelul de civilizație și sănătatea, în fine, după ce s-a terminat distracția, o concluzie. Ajuns la senectute omul meditează asupra existenței sale, a poveștilor despre existențe umane exemplare, despre ce a fost bine și ce nu, despre caractere și sensuri. Universul s-a oprit... de fapt nu s-a mișcat vreodată.

Un om este educat de persoane implicate într-o existență socială normală. Niciun dement, adică asocial, nu poate educa nimic. A educa înseamnă a influența conștient o persoană să devină performantă în societatea care o include. Putem spune că un câine se educă? Este un eufemism. Câinele se dresează. De aceea ideea că un câine este mai demn de prietenie și recompensă, deoarece este credincios, comparativ cu omul nerecunoscător, este cauzată de neînțelegere. Omul nu poate fi dresat.

Timpul este o condiție pe care suntem tentați să o neglijăm până la un moment pe care nu îl cunoaștem dinainte. Uneori ne dorim să creștem subit, alteori să evităm momente dificile, alteori vrem să murim mai repede. Apoi ne pare că se grăbește și finalul, inevitabil, ne șterge din lumea pentru cunoașterea căreia ne-am pregătit minut de minut... Până la momentul când zicem că ne cunoaștem îndeajuns, suntem dependenți de educatori.

Educatorul este un maestru. El ne inițiază în ceea ce va deveni personalitatea noastră. Nu avem un singur educator însă între toți unul are locul său privilegiat în amintire: Mama. Cel puțin la nivel popular.

Oamenii sunt animale sociale, iar societatea umană este structurată, prin urmare vom fi nevoiți să ne cunoaștem statutul social. Să nu ne amăgim că doar oamenii fac acest lucru. Toate animalele care se pot înțelege să trăiască în grup. Toate își aleg un conducător. Există o responsabilitate pe care cei mai mulți nu și-o asumă. Să le arate tuturor drumul către hrană. Primul instinct al unui nou născut este respirația, inhalarea hranei gazoase, abia apoi a hranei solid-lichide. Aceste instincte primordiale permit unui animal să existe într-un mediu, am învățat pe parcurs, agresiv. Să ai acces la hrană este, uneori, dificil. Pe cei mai mulți bebeluși îi hrănește mama naturală. Anii de acasă în care educația este dată unui copil de părinți sau rudele apropiate, fie că sunt trei, cinci sau șapte, sunt capitali pentru psihicul unei persoane. O spun eu, au spus-o alții. Copilăria este perioada acumulării fizice și mentale pe care nimic ulterior nu o poate reface.

Un copil află care îi este locul în societate. Adulții nu pot să nu îi spună mereu, pentru a-l tempera, ce poate și ce nu poate face cât se află sub tutela lor. Copilul este educat să se comporte ca un adult, apoi să își asume responsabilități. Pentru aceasta am fost pregătiți, și ne-am pregătit, de la vârsta când am părăsit căminul natal. Am socializat. Asta vrea să însemne să ne-am acomodat cu alte persoane și in extenso cu lumea oamenilor. Am fost împreună, cei de aceeași vârstă, ne-am întrecut în capacitatea de memorare, în viteza observației, în captarea atenției celorlalți.

Oamenii fac performanță pentru recompense. Nimic nu este realizat de om fără scop. Ați auzit expresia „artă pentru artă”? Era, este, un moft drag snobilor bogați. Evident un snob nu ar fi astfel dacă nu ar avea cine să îl admire. Pentru a epata alt snob, face figuri, eventual artă de bună valoare. Dar, pentru a juca acest minunat rol, a fost educat de alții.

După ce am absolvit școlile, fiecare dintre ele, credem că educația noastră a luat sfârșit. Orice modificare a mediului în care trăim pretinde o minimă educare pentru a ne acomoda cu alt mod de viață. Sunt destui oameni bătrâni care învață lucruri noi, se adaptează.

Educația este o lucrare de binefacere. Omul este ajutat să devină om. Pentru a reuși pe scara om de nimic – om de excepție, fiecare dispune de caracter, inteligență, intuiție și forță. Dar uneori trebuie mai mult. Sfârșitul școlarizării marchează începutul competenței.

Societatea omului produce o lucrare căreia i se spune civilizație. Demult, de când se caută, ori se știe din documente, se pare că producțiile civilizațiilor locale, numite culturi, au cunoscut modificări majore datorate condițiilor istorice. Civilizația este menținută de munca oamenilor dar și de nevoia lor de consum. Fiecare dintre noi își află locul pe care poate subzista în societatea căreia îi aparține. Acest loc este dat de statutul social moștenit, de calitățile sau defectele personale și de educație.

Există o bună confuzie între cultura și educația unei persoane. Cunoștințele mele privind Codul bunelor maniere nu mă ajută să fiu un gentilom, aș spune că mai degrabă sunt mocofan. Educația induce în subconștientul uman principiile conviețuirii. Aceste principii pot fi generale, de loc, eventual naționale, de grup, probabil etnice sau de club, de clasă, etc., de familie, adică de rang, de vârstă, șamd. Educația de acasă, de la școala primară, primită de la învățător (dascăl), descoperită la liceu și apoi în bunele institute, poate face din noi ceea ce vrem să devenim, oameni civilizați.

Civilizația a fost distrusă de barbari însă confortul ei nu se uită. Pentru a reface o civilizație distrusă și pentru a menține un nivel înalt este nevoie de indivizi educați.

O națiune întreagă este educată de norme impuse prin legi. Să ne uităm peste umăr la „omul nou”. Dușmanul proprietății private, adept al egalității și repartiției după nevoi, „omul nou” ar fi trebuit să respingă ideile străine care maschează exploatarea (omului de către om) și să aprecieze comunismul ca pe ultima speranță și, într-un fel, perfecțiunea socială. Desigur, pentru a deveni „om nou” trebuia să crezi. Să ne întoarcem privirea spre Biserică, cei care o știm. Și această instituție pretinde ca omul care „crede” să poarte un nume. Se numește „creștin”, dacă nu există altă marcă specială. Educația „creștinului” nu include doar 10 porunci divine care au definit moralitatea în timp, „creștinul” merge la slujbe, îi cinstește pe sfinți și părinți, este plin de venerație vizavi de „slujitorii” Bisericii, postește, iartă, știe Crezul, și pe alocuri se pocăiește. Mosaismul și islamismul pretind aceeași educație religioasă, iar aceasta nu este chiar îndepărtată de educația extrem orientală, întreținută de monahi și preoți. Educațiile religioase s-au consolidat datorită sistemelor religioase care, la rândul lor, s-au menținut atrăgând familiile potente cu aur, sinecuri sau cu susținere la Poarta Raiului.

Trăind o experiență proprie legată de existența în lume putem, eventual, vorbi despre educația pe care o avem și cum o înțelegem. Când ne demonstrăm frumoasa cultură privind educația din vremuri trecute putem recunoaște că am preluat părerea altcuiva. Eu spun că am încredere în informația oferită cândva de oarecine, în mod inevitabil un mare scolastic sau un savant excepțional cu memorie foarte rapidă – istoricii au nevoie de un depozit adânc plin de date. De aceea, numai, comparațiile au sens.

Privind cu ochii altora îmi formez ideea că Educația lumii a fost impusă de mediile religioase. Scrierea a fost utilizată inițial de cler. Ne uităm la hieroglife, dar trebuie să vedem biserica, fie catolică, fie ortodoxă, chiar autohtonă. Limba latină se folosește și astăzi în catedrale dar limba slavonă s-a pierdut. Totuși, să nu uităm că prima scriere românească (și aceea în caractere chirilice) a fost datată 1521. Până atunci românii mireni necunoscători ai scrierii bisericești au fost analfabeți deoarece uitaseră că au fost romani, vorbiseră latinește, iar latina se scria cu semnele pe care le utilizez și eu. Și cine oare i-a făcut să uite? Despre biserica pravoslavnică voi dori să scriu puțin mai târziu. Alfabetizarea tot de educație este făcută. Această facultate i-a deschis omului un mediu de informare și comunicare, după cum se vede încă utilizat.

Principiile morale au fundamentat relațiile între oameni pentru a putea conviețui. Dacă inițial făceau obiectul unei ramuri a filosofiei numită Etica, ulterior unele au ajuns sub incidența legislației. Conduita în societate a unui individ a fost întotdeauna legată de clasa socială din care provenea, ulterior de nivelul lui de instruire intelectuală.

Orice om are instincte primare. Pentru a învăța să le stăpânească, pentru a se rafina, oamenii sunt educați. Uneori contra dorinței proprii. Pentru ei există instituții de reeducare. Împotriva sistemului rigid al educației tinerii   s-au răzvrătit mereu. Revolta tinerilor a modificat morala. Suntem diferiți astăzi datorită celor care au îndrăznit. Nu poate spune nimeni că este mai bine din punct de vedere al educației. Știința pare să fi avansat, accesoriile, sau gadgeturile, s-au înmulțit în mod evident, confortul este cunoscut și de clasele inferioare, viteza a crescut și odată cu ea iluzia că viața este mai lungă. Îmbătrânind revenim la sclerozata noastră educație: Era mai bine cândva, oamenii erau mai buni, etc.

Educația este făcută de cuceritori. A fost inutilă interdicția morală: să nu ucizi. Nu există criminal mai mare decât omul. Nici leul și ăsta măcar o face pentru a se hrăni! De aceea s-a născocit o penalitate legală. Aceasta nu îl afectează însă pe... cuceritor. Este făcută pentru învins. Să nu ucizi, învinsule! Istoria lumii este manipulată de învingători. Civilizațiile lor s-au impus, se impun și astăzi. Împreună cu acestea, evident, se impune educația lor. Putem învăța, de exemplu, că rușii sunt prietenii, sfătuitorii, apropiații sufletește ai românilor dintotdeauna. La început au fost niște populații neolitice, apoi au venit din Iran dacii, dar aceștia probabil i-au nimicit pe localnici, apoi dacii au fost înghițiți de romani care și-au adus coloni cu obiceiuri orientale, mai târziu au venit în vizită nemți, huni, slavi, bulgari, maghiari, etc. și turcii. Turcii au fost învinși de ruși, iar rușii au fost înlocuiți de nemți, apoi au fost iară rușii, în fine suntem stăpâniți de americani, sau într-o versiune de casă, de europeni. Stimați români, v-ați născut într-o zi nefastă, robi pe viață! Fiecare dintre acești șefi ai pământenilor din teritoriu a fost dezinteresat de solidarizarea voastră. De aceea par românii atât de neiubitori de români, mai mult, defăimători ai propriei origini. Ei singuri se consideră mincinoși, hoți, corupți, incapabili de evoluție. Nu se iubesc deoarece nefiind a lor, România le oferă mai nimic. Educația săracului este diversă. Tradițiile hrănesc nevoia de a trăi după un model. Tradițiile reprezintă un amestec de obișnuințe vechi cosmetizate creștin, a căror origine este pe alocuri păgână. Vorbesc aici de tradiții românești. Ele transmit o înțelepciune a cărei pierdere lezează educația de rădăcina ei. Tradițiile sunt agresate continuu și se pierd. O națiune fără tradiții... nu există. Orice grup etnic își etalează obiceiurile vechi, moștenite, pentru a se diferenția și defini. Noile culturi care se altoiesc la civilizația de astăzi sunt culturi globale. Deși au întotdeauna un loc de inserție, indivizii, grupurile care lansează moda, sunt eterogene și cosmopolite. Între calitate și cantitate, omul preferă cantitatea deoarece calitatea poate fi falsificată. Vânătoarea de valori ne prostește zi de zi. Tinerii inteligenți needucați nu știu să lupte pentru principii, merg spre mediocritate în civilizații care le oferă cantitate. Rămân instinctualii, câinii. Dacă ei ne educă învățăm să ne sfâșiem între noi și devenim lași când ne sfâșie alții.

Îi știm pe americani din filmele prin care au influențat lumea noastră. Ei au făcut primele camere de filmat, ei au acaparat mass-media. Cine sunt acești indivizi? – le zicem noi americani. America de Nord pare un creuzet în care s-au contopit multe dintre națiile lumii și au creat o națiune a națiunilor. Norocul de a fi serviți de zei precum Edison & Co și norocul de a sta la distanță de orgoliile imperiale europene sau asiatice i-au transformat în profitorii rasei umane... Educația astăzi începe cu internetul. Socializarea pe internet se face, înainte și după alfabetizare. Aflăm tot și nu cunoaștem nimic. Inițiatorul world-wide-web-ului a fost un englez. Era foarte tânăr pe-atunci, azi nu mai este la fel. Ați văzut rumoarea produsă la inaugurarea Olimpiadei din 2012 privitoare la orgoliul de a fi englez? Când spui „englez” nu te gândești la William the Conqueror ci mai degrabă la Eduard al II-lea, la Henric al VIII-lea și Elisabeth the First, la Cromwell, dinastia de Orania, la regina Victoria și epoca ei, la Milton, Shakespeare, lord Byron, Shelley, Blake, amiralul Drake sau căpitanul James Cook, la Nelson, Wellington, la George Stephenson și locomotiva lui cu aburi, la Oscar Wilde, Churchil, Oxford și Cambridge, la Londra și Tamisa, Commonwealth, la Scotland Yard, la... ce vorbiți? Orgoliul de-a fi englez îl bântuie și pe cel mai ratat dintre bețivii lor.

Dacă ai privi „Deutche Welle” ai reuși să înțelegi cum fac savanții germani lucruri de care să ne minunăm. În excepționale laboratoare, curate și utilate, exemplare umane, firește, excepționale, realizează, descoperă, acoperă, prepară viitorul și placenta noii generații. S-ar zice că războaie, lupte pentru teritorii, măcelul, s-au încheiat... Probabil știți că morfina, cocaina și heroina s-au sintetizat inițial în minunatele laboratoare germane. Doar din rațiuni științifice! Și bomba atomică tot la ei și-a început istoria. Cum își educă odraslele nemții? Oare știu copiii germani că românii sunt oameni inteligenți? Probabil doar că i-au trădat în cele două confruntări încheiate nedecis... Germanul a sfârșit prin a fi, în mod fatal, un om superior înșelat de nerecunoscători.

„Dă-mi ceasul sau nevasta!”, doar atât păreau să dorească de la români cuceritorii sovietici, astăzi nespus de indignați pe „țiganii” de români, iar bunicii noștri i-au primit entuziasmați: „Poporul rus libertatea ne-a adus!” Poate părea hilar însă românii chiar scandau lozinca aceasta, e drept, cu „Stalin și...” în frunte. Hoarda rusă de eliberatori ne-au mirosit dinspre est încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, cumnatul unui sfânt moldovean... Fusese devansată însă de copiii lui Mahomed cel iluminat în grota sfântă...

Ce învață că sunt și ce vor să fie românii în lumea aceasta de oameni? Mulți dintre născuții pe acest teritoriu vor să îndepărteze educația primită aici, o resping ca pe cauza principală a mediocrității existenței lor. Toți oamenii celebri de origine română realizați aiurea s-au întors mereu pentru că reprezentau un exemplu doar pentru români. Dincolo s-au pierdut în mulțime. Deoarece avem puțini eroi îi repatriem chiar pe cei care și-au repudiat originea. O fi bine?

Tradițiile românești nu sunt prea gustate de străini dar încet-încet își pierd chiar publicul român. Lipsa acută de bani lasă senzația că nu se mai poate salva nimic, iar trendul este spre dezastru. Prin urmare tot ce există azi se poate pierde deoarece România este locul unde se cultivă prostul gust, îmbogățirea prin fraudă, se fabrică vedete din nonvalori, cei care ne pot lumina sunt îndepărtați, nu paria pe nimic deoarece totul este trucat, pentru că s-au pierdut reperele grele, iar cele care sunt au calitate scăzută.

Românii sunt la fel de numeroși ca olandezii, au ieșire la mare ca olandezii, e drept că trec prin furcile caudine ale Bosforului pentru a vedea lumea, totuși... Cât de prezente sunt produsele românești în Rusia, Ucraina, Georgia, Turcia și Bulgaria, vecinii noștri de la mare? Care produse? Chiar așa! Cu ce anume se mai poate mândri economia țării noastre? Spuneți-mi un brand de valoare indiscutabilă, românesc. AEGON, Heineken, ING, Philips, Shell, Unilever,... Știm cu toții, Olanda a fost o țară colonială. Nu ne putem asemăna cu olandezii. Nici măcar în spațiul Schengen nu ne permit să pătrundem, atât ne consideră de inferiori. Ascultați-i pe englezi (nu chiar toți) proferând: „Românii nu știu ce este aceea democrația!” Englezii au adoptat – well, king John –, Magna Charta Libertatum prin anii 1200 și ceva, o culegere de drepturi mai mult sau mai puțin cetățenești. În 1648 au câștigat lupta cu monarhia și au instaurat primul stat parlamentar până mai acum. GB este monarhie încă dintr-un fel de nărav englezesc și o arată lumii pe băbuță ca pe un pudel de rasă țâfnoasă. Așa încât, frați englezi, lăsați democrația în rasa mamei ei, la noi, la români problema este, a fost și va fi... sărăcia, lipsa, datorită politicienilor voștri, a politicienilor olandezi, germani, francezi, americani, ruși, etc., la fel de inumani precum cei români. Ce este aceea democrație? Dincolo de povestea din cuvinte se referă la respectul legii, iar legea se construiește în respectul și în laboratoarele celor puternici. Despre democrație am aflat la unsprezece ani, când am văzut Istoria antică. Apoi, pentru că orice mi s-ar fi explicat, nu-mi zicea nimic puterea maselor sau a demagogilor care le manipulează, am fost mai fericit să aflu că în țara mea, Republica Socialistă, democrația muncitorească era la ea acasă. Astfel am înțeles ce este democrația și evident malthusianul acela de John Windsor, sau cum îl cheamă, nu înțelegea el sensul corect. „Sensul corect”, surprindeți acest aspect? Cineva cu o educație de Oxford ne recită, la virgulă, sensul său corect, iar altcineva cu educație de Dâmbovița ar trebui obligat să încaseze o lecție despre spiritul democratic transmisă lumii în distinsul jurnal The Guardian. Avântul capitalist al statului român a lăsat să moară toată industria, să se prăbușească agricultura, să fie aruncată cultura la groapa comună și să se remarce doar câștigurile piramidale. Statul român... Vă întrebați dacă poate fi introdus cumva în definiția noastră despre democrație? Din educația noastră putem cita: statul este țara și țara este statul. Am fost educat politic de un bătrân comunist evreu. Comunismul a fost creat de evrei, și a fost adus în România din Rusia de evrei. Ce sunt evreii? Democrați, mie-mi spuneți? Și ei au vizitat Grecia. Capitalismul, a fost creat de micile economii ale evreilor. Se pricep să economisească. Deci am fost educat de Brucan. Le zicea bine! Își mai amintește cineva? Nimic din ce a spus nu s-a potrivit, dar avea un râset de atotștiutor care pe mine m-a convins. Sunt un naiv, dar recunosc. El a câștigat pentru că participa la tv-show, iar eu am pierdut pentru că sunt un looser. El evreu, eu român. Aveam altă educație... Din economia politică predată la tv nu m-am ales nici cu ceea ce mi-ar fi adus un câștig, și anume cu metoda. Am ratat grozav să pricep manualul unui distins universitar spaniol, „Economia politică”. Mă doare să știu că nu mă ajută la nimic. Probabil uneori îmi pot explica articolele criptate ale unor specialiști. A! Evident că pot întocmi un editorial, cu puține erori, despre economia de piață Obor din România, dar numai atât. Totuși în politică, unde se pricepe tot românul... A răsfoit cineva de-aici „Lupta” lui Hitler? Ia să vedem! Este un loc în care Diavolul vorbește despre un politician care l-a inspirat. Nu este important cine, este importantă această convingere că a avut un sfătuitor, un mentor. Orice învățătură se mulează pe profilul nostru psihologic. Asimilăm instinctiv ceea ce ni se potrivește. Ideea evoluției istorice sub influența excesivă a personalităților (observați, nu am folosit cuvântul „exclusivă”), îmi creează un disconfort. Gata, mă revoltă din cauza prezenței mele într-o condiție socială inferioară! Orice migrație a dezechilibrat populațiile existente. Migrația „strămoșilor noștri iudei” (pentru cei care nu știu, există mitul legiunii iudaice care a făcut furori în Dacia și ne-a lăsat din stră-stră-străvechime evrei sadea fără acte, asociat cu cel al evreimii imperialiste kazare) încă ne amețește. Probabil ați aflat de curând că românii sunt o combinație de evrei și țigani care vorbesc o latină vulgarizată de biserica pravoslavnică, au fost creștinați de bulgari și civilizați de turci, iar acum sunt anihilați de masoni. Internetul este un spațiu educativ care ne ajută să înțelegem. Dar ce să înțelegi? Și eu îmi expun ideile în acest spațiu, desigur. Când refuzi educația de la școală, golul se umple cu reziduuri. Astfel se naște pseudo și subcultura, ne rod credințele în idoli ciudați, unii cu nume cunoscute, ne subjugă limbajul maniacal, coroziv, antitot (nu antidot). Este o revoltă prin nonacțiune sau prin acțiune solitară, eventual doar mentală. A fi dar a nu fi. Este clar, dacă nu ar exista exemple nu am cunoaște de-ajuns. Cum să așezi un zid în drumul mai răului dacă nu-l cunoști măcar pe rău?

Toți oamenii cu carte spun că nu există ieșire din marasmul românesc decât prin educație. Cu toții rânjim la educație, iar cetățenii care au frumoasa funcție să o formeze sunt cel mai adesea persoane anonime, insipide, doar uneori ciudate. Vă imaginați că domnul filosof Liiceanu s-ar ocupa de cultura română în detrimentul culturii propriei afaceri? Nu. Mentalitatea lui „a fi mereu în față (preeminent)” pe care ne-o servește „marele filosof”, când ne face onoarea să ni se arate, este utilizată la scară mult mai mare de politicieni în educația cetățenilor altor țări. Americanul este mai grozav ca oricine, francezul este cel mai bun, englezul este cel mai mare, chinezul este cel mai numeros, germanul, cel mai performant, rusul cel mai mândru, turcul este mai otoman,..., iar bulgarul este, a fost, de când a răsărit la Dunăre, și va fi, superior românului. De ce? Din cauza educației, domnii mei! Pe care în România a primit-o, probabil, domnul Liiceanu. Nu am nimic împotriva..., nu pot ridica privirea deasupra soclului pe care se odihnește un monstru sacru. Priviți istoria acestui trist popor, îi spunem încă astfel, poporul român, națiunea... Ce i-a rămas decât fatalitatea? Mereu înfrânt, robit, înjurat, escrocat, mereu înjosit,... Când s-a crezut revoluționar a fost trădat de conducătorii săi, când s-a jertfit, i-a fost uitată jertfa, a fost vândut la cel mai mic preț chiar de cei plătiți să-i crească prețul. Cine i-a rămas fidel? Sunt educați altundeva tinerii să își părăsească țara definitiv? Dar cel mai siderant este tupeul celor care o spun. „Ce să facă aici?” De fapt acești venetici vor să spună că nu se mai pot îmbogăți atât cât merită ei, rudele, dar de făcut, unde este mai multă nevoie să se facă ceva? Aici este locul luptătorilor. După douăzeci de ani de hoție, această țară trebuie răscumpărată. Educația robului nu o mai poate menține. Eu cred că este nevoie de o veritabilă revoltă iar aceasta trebuie să se vadă în educația de tip agresiv. Așa cum nu există sarcină fără răspundere, nu poate exista o pierdere cauzată de o persoană pe care să o plătească o instituție. Cine greșește plătește. De douăzeci de ani și mai bine, în România plătește statul. Priviți statul român! Este în genunchi, iar cei puși să îl conducă îl biciuie!

În lumea aceasta de oameni apartenența la o comunitate, îi spunem „cetățenie”, ne oferă legitimitate și drepturi pe care le au toți cei care au adoptat conduita internațională. Comunitățile naționale importante se întrec în concursuri pentru a se împăuna cu succese. Turnee, campionate, olimpiade, coloniade economice... Este un mod ascuns de a domoli setea de sânge. Șefii aleși sau nealeși ai românilor au fost mereu adepții dictonului „Parcimonia salvează România”. Evident că nu este o legătură cu ei și familiile lor, au fost și sunt excepțional de risipitori, legătura este cu ceilalți, eventual toți ceilalți. Să ne punem pe făcut economii. Economii din ce? În România ar trebui amendată orice declarație mincinoasă făcută public, de exemplu aceea în care suntem speriați cu ceea ce este mai rău pentru noi: Nu vedeți, ce se întâmplă în Grecia?

Vă rog să observați diferența de mentalitate între noi și greci! Grecia are 4 sau 5 bănci care adună economiile românilor dar în Grecia nu există nici o bancă românească. Salariul minim în Grecia 575 €/lună, în România 152 €/lună (la 4,6 L/€), pensia minimă 463 € în cazul unei persoane singure + o pensie de solidaritate de peste 195 € (pensii plătite de 14 ori pe an!), în România... Dumnezeule! Bătrânii mor devreme! Grecii au sărit la luptă pentru că au de ce. Educație.

La Ceremonia de Inaugurare a JO, în 2012, la Londra deci, au participat peste 14 000 de voluntari. Voluntarii sunt acei oameni care nu cer bani pentru a munci în folosul comunității. Este ceva normal. Este pentru binele lor. Aceste activități sunt organizate eficient în multe state europene. Uneori se mai dă câte o adunare și în România, dar este ceva anemic. Educație.

Dorința de înavuțire rapidă nu a fost la fel de nesățioasă pentru membrii populațiilor estice care au revenit economic la societatea capitalistă de consum. Românii au avut, la un moment important al carierei lor de miliardari în dolari, trei asemenea uimitoare specimene ale homo sapiențimii. Toți și-au scos miliardul de-aici, niciunul nu a făcut investiții importante în țara lui. Educație?! Doar extracție.

Legile europene adoptate repede pentru a atinge într-un final apoteotic sacul fondurilor europene care ne vor îndestula nu au avantajat decât o mână de oportuniști, de mincinoși, de bandiți care s-au strâns într-o clasă a lor. Aceste legi nu se potrivesc într-un stat guvernat necinstit, într-o societate coruptă inițial și apoi iremediabil dezechilibrată.

Susțin o educație agresivă și pedepse exemplare. Orgoliul corupătorilor și al corupților trebuie ucis din copilărie. Onoarea trebuie acordată doar oamenilor verticali, fără sentimentalisme, din convingere. Este un moment grav. Să revenim la stoici.