De stat

Colegii de serviciu, familia, prietenii, zodiacul, spun că am un defect de superficialitate și m-am obișnuit să cred în adevărul pe care-l vede această adunătura de indivizi și zvonuri dar... lor n-am avut tupeul să le dezvălui noul meu hobby, sunt căutător de ciudățenii. Ciudățenii sunt chestiile acelea inexplicabile și mă tem că sunt inexplicabile din cauză că eu sunt puțin defect. Ultima... să-i zic nebunie este problema „Statului”. Credeam că este o problemă simplă dar a devenit grozav de încurcată atunci când... am căutat... ciudățenia.

Cum vă pare definiția găsită pe Wikipedia: „Statul este organizația care deține monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Statul este titular al suveranității și personifică din punct de vedere juridic națiunea”?

Punctul meu de vedere: Statul e persoana juridică declarată de populația care stăpânește un teritoriu, în scopul administrării acelui teritoriu, și în scop reprezentativ, în relația cu alte State. Din momentul în care este adoptată „Constituția Statului”, populația se transformă în „națiune” iar teritoriul (țara) este „patria națiunii”.

„Constituția” sau „Actul constitutiv”, descrie aparatul administrativ, explică pe înțelesul tuturor cum funcționează Statul, cum poate fi angajat personalul, care sunt ocupațiile speciale din administrația de Stat. Simplu...

Băsescu e/a fost funcționarul de Stat, cu cea mai mare responsabilitate (nu putere). Toți funcționarii de Stat au responsabilități și sunt bine plătiți pentru aceste servicii.

Inițial Statul a fost un obiect de constrângere, a folosit unora în dezavantajul altora și, studiind constituțiile date în timp, sau pe cele actuale, atât de diferite, chiar dacă au legătură tot cu oameni, se înțelege cine a impus acele State.

În Franța, Constituția a fost înnoită în 1791 (nu în 1789, când a luat puterea Revoluția – atunci s-a transformat monarhia din absolută în constituțională), dar până în 1804, când s-a încoronat un Napoleon în locul regelui, s-a schimbat de patru ori.

Noua Constituție a Statului român, denumit și el România, a fost dată în 1991, și revizuită în 2003. De observat că „revizuirea” nu cere un referendum și poate schimba esențial „Statul” după interesul și voința unui grup influent în „administrația de Stat”. Să nu uităm că Președintele poate sta, legal, 10 ani în funcție, în urma unei... revizuiri a Constituției votată în Parlament când acesta avea influență acolo. Putem spune că un individ, fără pedigree, este ales „Domnitor”.

„Constituția Statului România” proclamă trei „Puteri” care „stăpânesc” Statul, nicidecum nu servesc populația: „Puterea legislativă”, „Puterea executivă” și „Puterea judecătorească”. Aceste „puteri” au autoritate, nu responsabilitate. Este un singur loc unde se vorbește foarte timid despre responsabilitatea funcționarilor – în acest caz magistrați (nu parlamentari, nici guvernanți, nici măcar aleșii locali):

Articolul 52 (3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea Statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Se poate și mai rău. În „Constituția Statului bulgar” este doar atât: 

Articolul 7: Statul este răspunzător pentru daunele cauzate de acte sau acțiuni ilicite comise de organele sale sau funcționarii săi.

Organele Statului...? 

Toate puterile emană din Națiune. Ele sunt exersate în maniera stabilită de Constituție.

Asta e scris în „Constituția belgiană” din care, se spune, s-au inspirat inițiatorii Constituției din România.

 

Constituțiile moderne încep cu un preambul. Unele au doar o frază, inspirată de Constituția SUA, altele, cum ar fi Constituția Statului RPDC (Coreea de nord), închină o odă marelui Conducător (Kim Ir Sen), deși e cam mort, sau, povestesc istoria națională amintind cititorilor de Constituții, eroii naționali, cum ar fi Mao Tzedong – în cazul Chinei, evident.

După ce reprezentanții francezi din Adunarea lor Națională, între care un episcop și un abate, au semnat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, Constituțiile conțin drepturile cetățenești. De ce? Pentru că „Legea fundamentală a Statului” ar trebui totuși să garanteze ceva.

Constituția americana, probabil cea mai concisă, a încorporat drepturile cetățenești printr-un amendament. Deși nu a fost lipsită de contestații, în primul rând din partea confederaților, „Constituția SUA” a rămas aceeași din 1787 – cu 27 de amendamente aduse până în 1992. Franța, exemplu negativ, a schimbat de 16 ori Constituția Statului, din 1791, după Revoluția franceză. Dar, ce... ne pasă de alții?

„Constituția României” nu are preambul. O ia pe articole de la „Principiile generale”. Prima instituție de Stat este descrisă la Capitolul 4, și se cheamă „Avocatul Poporului”. Cum ar putea acest individ și subalternii lui să fie de partea... Poporului, când este o persoană politică (pe cine amăgește renunțarea temporară la partid?), numită de Parlament, e altă incompatibilitate. Începând cu al 5-lea Capitol, „Constituția României” prezintă celelalte Instituții al Statului, denumite Puteri. Adică: „Parlamentul”, „Președintele” alături de „Guvern” și „Administrația locală”, în fine „Magistratura”.

Statul poate fi proprietar, asemenea oricărei persoane, are o „Bancă națională”, care-i administrează fondurile și o armată care-i apără existența în forma și condițiile impuse prin actul de constituire.

„Statul România” nu este același cu „Statul Republica Socialistă România”, așa cum cel din urmă n-a fost Republica Populară, iar RPR n-a fost Romania monarhică, deși se aplicau la aceeași națiune și aceeași țară, deoarece Constituția este act politic. El poate fi modificat la simplul moft al unei persoane influente căreia i s-a oferit Puterea. În țara noastră, unde tot românul se pricepe la politică, fiecare vă poate spune care-i aroganța lui în domeniul conducerii de Stat. Cu atât mai mare este aroganța Președintelui. Ehei! Parcă n-ai fost președinte dacă n-ai modificat, pentru că acesta a fost moftul pe care l-ai poftit, măcar o dată Constituția. Ai lăsat o urmă pentru generațiile de peste una-două sute de ani, dacă România va rezista până atunci. Previziunile, având în vedere politica pe care o practică politicienii actuali, sunt pesimiste. Dacă virăm iar dintre speculațiile ieftine în mijlocul certitudinii putem spune că ultimele modificări aduse „Constituției României” au vizat în principal includerea României în „Uniunea Europeană” și așa-zisa compatibilitate cu legislația europeană. Aici se vede cât  și-au dorit, cu obediență, administratorii Statului, această apartenență politică și economică. „Constituția României” a acceptat prevalența legilor europene, nu și „Constituția Republicii Franceze” ori „Constituția Regatului Unit” care au capitole speciale consacrate legăturii cu legislația Uniunii Europene. Acolo, unde există divergențe ale Constituției cu legile europene, se formează o comisie care studiază modul în care se pot aplica legile europene.

În ceea ce privește „Constituția Europeană”, am găsit pe internet părerea unui anume Etienne Chouard care contestă acest act și enunță câteva principii care „protejează cetățeanul”:    

1.     O Constituție trebuie să fie ușor de citit pentru a permite votul popular;       

2.     O Constituție nu trebuie să sprijine o politică sau alta;

3.     O Constituție trebuie să poată fi revizuită;   

4.     O Constituție protejează de tiranie separând puterile și controlându-le;

5. O Constituție nu este ceva garantat de aceste puteri, ea este întocmită de însuși Poporul, în special pentru a se proteja de utilizarea arbitrară a puterii, printr-o Adunare Constituantă independentă, aleasă doar pentru acest scop și doar după aceea revocată...

El a descoperit că toate aceste principii au fost încălcate în textul Proiectului de Constituție a unui Stat european. Ne putem imagina că vom alege un tiran de altă nație care visează că poate muta populațiile de colo-colo, din rațiuni de stat... « Să-i mutăm pe români, pentru că sunt hoți și leneși în... Africa! »

Trebuie să recunosc, mi-a plăcut Constituția americană. Reprezentanții din Congres sunt aleși pe doi ani, destul să arate ce pot, dar să nu ridice pretenții absurde, iar Preambulul ne anunță că Statul este constituit pentru a stabili Dreptatea, a asigura Liniștea familială, a furniza Apărarea tuturor, a promova Bunăstarea generală și pentru a asigura Binecuvântarea Libertății. Ține din 1787!

O țară în care „Constituția Statului” poate fi violată de oricine, fiindcă nu este apărată nici măcar de instituțiile care sunt desemnate să facă acest lucru, pentru că a fost întocmită astfel încât să poată fi interpretată, pentru că poate fi schimbată, în mod abuziv, de înalții funcționari de stat, de „Președintele (care) veghează la respectarea Constituției”, este și va fi o țară la discreția unui grup care i-a împărțit resursele. Ei vor întreține circul, zăpăcirea, și vor schimba des legile pentru a nu permite organizarea altor șacali, sau, poate, a unei veritabile rezistente populare.

Nu vreau să trag de text prea mult, e plictisitor și, oricum nu pot face ordine în acest domeniu. Cred că actul constitutiv al Statului nu trebuie să conțină decât o descriere detaliată a instituțiilor care răspund de buna funcționare a Statului, semnăturile, data semnării. Pentru toate celelalte, inclusiv drepturile omului, se votează legi. E necesar să fim educați, printre altele, că o funcție în Stat înseamnă o mare onoare și o mare responsabilitate.

 

02 Feb, 2009